StiripesurseSintezeComisarul general al Agenției ONU pentru refugiații palestinieni a demisionat

Comisarul general al Agenției ONU pentru refugiații palestinieni a demisionat

Publicat:

Elveţianul Pierre Krahenbühl, comisarul general al Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) inculpat de o anchetă internă pentru abuz de putere, “a demisionat cu efect imediat”, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al ONU, informează AFP şi dpa, scrie agerpres.

Această demisie survine în condiţiile în care Adunarea Generală a Naţiunilor Unite trebuie să reînnoiască în viitorul apropiat, pentru trei ani, mandatul UNRWA, în pofida unei puternice opoziţii din partea SUA, care estimează că această agenţie nu mai este adecvată.

Citește și : Papa Francisc le cere credincioşilor construirea de punţi cu cei de alte religii

“Comisarul general al UNRWA, Pierre Krahenbühl, tocmai l-a informat pe secretarul general (al ONU, Antonio Guterres) că demisionează, cu efect imediat”, a declarat Stephane Dujarric în timpul unei conferinţe de presă.

Mai devreme în timpul zilei, ONU a anunţat că Pierre Krahenbühl “a fost suspendat din funcţie” şi a fost numit un nou responsabil care să conducă această agenţie, Christian Saunders, în aşteptarea numirii unui nou comisar general.


“Secretarul general îşi reafirmă susţinerea pentru UNRWA pentru munca sa excelentă, esenţială pentru binele refugiaţilor palestinieni”, a adăugat purtătorul de cuvânt al ONU. “Este vital în acest moment ca statele membre şi alţi parteneri să rămână implicaţi în UNRWA şi în serviciile pe care ea le furnizează”, a continuat Dujarric. “Este de asemenea fundamental pentru comunitatea internaţională să susţină activitatea crucială furnizată de agenţie în domenii precum sănătatea, educaţia şi ajutorul umanitar, sursă de stabilitate într-o regiune instabilă”, a mai spus el.

La sfârşitul lunii iulie, un raport al departamentului de etică al UNRWA trimis secretarului general al ONU atrăgea atenţia asupra proastei gestionări şi a abuzului de putere comise de un mic grup de responsabili de rang înalt, care s-au sustras mecanismelor de control ale ONU. Rezultatele anchetei au scos la iveală probleme de gestionare care îl privesc în mod specific pe comisarul general.

Citește și : Inspector AIEA, reţinut scurt timp în Iran

Conform unei copii a raportului obţinute de AFP, documentul descrie drept ‘credibile şi coroborate’ situaţii de grave abuzuri etice comise de aceşti responsabili, printre care şi comisarul general al UNRWA, elveţianul Pierre Krahenbühl.

Printre acuzaţii se aflau cele de ‘acţiuni nepotrivite cu caracter sexual, nepotism, represalii, discriminări şi alte abuzuri de autoritate, (comise) în scopuri personale, pentru a reprima divergenţe de opinie legitime’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.