StiripesurseSocial"Salvator Mundi" al lui Leonardo da Vinci a fost vândut cu...

“Salvator Mundi” al lui Leonardo da Vinci a fost vândut cu suma de 450,3 milioane de dolari

Publicat:

“Salvator Mundi”, ultimul tablou al maestrului renascentist Leonardo da Vinci, a fost vândut cu suma de 450,3 milioane de dolari la o licitaţie organizată miercuri de casa Christie’s, la New York, pulverizând precedentul record de preţ pentru cea mai scumpă operă de artă dintr-o colecţie privată, agerpres .

Deşi este imposibil de stabilit cu certitudine, se pare că “Salvator Mundi” a devenit cel mai scump tablou din istoria tuturor vânzărilor de artă, inclusiv în cadrul tranzacţiilor private. Pictura s-a aflat, până miercuri, în proprietatea miliardarului rus Dmitri Rybolovlev, un oligarh exilat care este preşedintele clubului de fotbal AS Monaco.

Citește și : Rusia a început ridicarea unui gard între Ucraina şi peninsula Crimeea

Rybolovlev, care a strâns o avere impresionantă după căderea Uniunii Sovietice sub ochii îngăduitori ai lui Boris Elţin, este cunoscut de presă mai ales pentru răsunătorul său divorţ de Elena Rybolovleva, devenit cel mai scump din istorie, relatează online ziarul spaniol ABC.

Numele lui Dmitri Rybolovlev a reapărut în presă după ce a anunţat că vinde una dintre piesele emblematice ale valoroasei sale colecţii de artă, tabloul “Salvator Mundi”, al lui Leonardo da Vinci. După autentificarea sa în 2005, câţiva specialişti şi-au exprimat îndoiala în legătură cu rolul efectiv avut de maestrului renascentist în conceperea acestui tablou.


Operele de artă create înainte de secolul al XIX-lea sunt rareori scoase la licitaţie, întrucât cele mai multe dintre ele se află deja în muzee, fapt care a lăsat să planeze o anumită incertitudine asupra preţului la care s-ar fi vândut tabloul maestrului renascentist. Magnatul rus a cumpărat tabloul cu 127,5 milioane de dolari de la un comerciant de artă elveţian, Yves Bouvier, care îl achiziţionase cu puţin timp înainte cu suma de 80 de milioane de dolari.

După terminarea costisitorului său divorţ, miliardarul rus a decis să scoată la vânzare această capodoperă pentru a-şi reface finanţele care au avut mult de suferit. În mai 2014, un tribunal din Geneva l-a condamnat pe Rybolovlev să-i plătească 3,2 miliarde de euro fostei sale soţii.

După mai multe recursuri, miliardarul rus a reuşit să reducă din suma astronomică care echivala cu jumătate din averea sa. Ocupând locul 190 pe lista Forbes a celor mai bogaţi oameni ai lumii, Rybolovlev a reuşit să stabilească suma la “doar” 564 milioane de dolari.

Magnatul şi fosta lui soţie s-au cunoscut la Facultatea de Medicină din Perm pe care au absolvit-o amândoi. În 1987, ei şi-au pecetluit dragostea cu o nuntă discretă în Cipru, iar opt ani mai târziu s-au stabilit la Geneva, în plină campanie împotriva oligarhilor. Au împreună două fiice: Ekaterina, născută în 1989, şi Anna, în 2001. În 2008, Elena a introdus divorţul pe motive de infidelitate din partea lui Dmitri şi a aprins scânteia unei bătălii judiciare care a durat peste şase ani, încheie ABC.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 14.500 de solicitări la ambulanță, în perioada 13-19 iunie

Dispeceratul comun de urgență al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.544 de solicitări în perioada 13-19 iunie. Dintre acestea,...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

În ultimele 24 de ore nu a fost înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică, însă alte șase escrocherii comise anterior au fost raportate...

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.