StiripesurseDiasporaSocialiştii din Republica Moldova, moţiune de cenzură împotriva guvernului Maia Sandu

Socialiştii din Republica Moldova, moţiune de cenzură împotriva guvernului Maia Sandu

Publicat:

Socialiştii din Republica Moldova au înaintat o moţiune de cenzură împotriva guvernului condus de Maia Sandu, pe motiv că proiectul privind legea procuraturii propus de actualul guvern ar fi neconstituţional şi ar contraveni normelor internaţionale, informează Radio Chişinău şi Agora.md, potrivit agerpres.

Preşedinta Parlamentului Zinaida Greceanîi i-a solicitat Comisiei juridice ca în decurs de trei zile sa examineze moţiunea şi să convoace şedinţa Biroului permanent pentru a stabili data examinării moţiunii în plenul Parlamentului.

Citește și : Joseph Daul vrea o victorie a Partidului Popular în alegerile din Spania

Deputatul PSRM Vasile Bolea, care anterior declara ca formaţiunea sa ar putea accepta votarea legii respective de către Parlament, a declarat vineri că fracţiunea PSRM a decis să nu admită acest scenariu, din mai multe motive, printre care şi acela că acest proiect de lege ar fi neconstituţional.

Premierul Maia Sandu a prezentat vineri proiectul privind legea procuraturii. “Curăţarea justiţiei rămâne scopul numărul unu al activităţii noastre. Pentru asta avem nevoie de justiţie independentă, funcţională şi adevărată. Reforma justiţiei nu este moftul meu, e promisiunea pe care am făcut-o oamenilor. Oamenii cer dreptate. (…) Da, am făcut anumite compromisuri pentru obiectivul principal: o procuratură independentă. Moldova a trecut prin mai multe reforme ale justiţiei: au fost create multiple structuri care trebuiau să apere justiţia de tentative de acaparare. Funcţia de procuror a fost tranzacţionată pe sub masă de către partide. Îmi asum răspunderea politică pentru identificarea candidaţilor la funcţia de procuror general. Voi identifica şi verifica personal oameni integri’, a declarat Maia Sandu în Parlament.


După ce fracţiunea socialiştilor a depus moţiunea, oameni s-au adunat lângă Parlament şi în Piaţa Adunării Naţionale pentru a cere retragerea moţiunii. Potrivit Agora.md, oamenii scandau “Jos mafia!” şi “Dodon la puşcărie!”.

Citește și : Interpolul anunţă salvarea a 64 de victime ale traficului cu fiinţe umane

Premierul Maia Sandu a ieşit în faţa oamenilor pentru a le mulţumi că au venit să sprijine guvernul. “Mulţumim că aţi venit să ne sprijiniţi. Din păcate, lupta nu e atât de uşoară. Mă bucur că sunteţi gata să luptăm pentru justiţie. Cei care au spus că vor justiţie adevărată acum se pare că s-au speriat. Suntem apreciaţi de instituţiile europene, de unde primim finanţări. Este riscul să pice guvernul, dar nu putem să lăsăm ca statul să fie capturat încă o data’, a declarat Maia Sandu în faţa mulţimii adunate lângă clădirea Parlamentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.