StiripesurseDiasporaLa 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Merkel îi...

La 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Merkel îi cere Europei să-şi apere valorile fundamentale

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a lansat sâmbătă, cu ocazia marcării a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, un apel la apărarea valorilor fundamentale, precum democraţia şi libertatea, în contextul provocărilor în creştere pentru Europa, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

”Valorile care stau la baza Europei – libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi apărarea drepturilor omului – nu pot fi luate de-a gata şi trebuie să fie apărate mereu”, a spus Merkel într-un discurs rostit în Capela Reconcilierii din Berlin, unul dintre locurile în care sâmbătă berlinezii şi-au adus aminte de drama divizării oraşului lor de zidul care l-a separat între 1961 şi 9 noiembrie 1989.

Citește și : Un jihadist de origine cecenă a fost condamnat la zece ani de închisoare în Franţa

Şefa executivului de la Berlin a adăugat că ”data de 9 noiembrie ne aminteşte că ura, rasismul şi antisemitismul trebuie să fie combătute”.

Capela Reconcilierii din capitala germană a fost ridicată pe locul unei foste biserici distruse în timpul dictaturii comuniste est-germane întrucât lăcaşul de cult se afla în zona neutră dintre cele două părţi ale Berlinului.


”Zidul Berlinului aparţine istoriei şi ne învaţă că niciun zid care exclude oamenii şi restrânge libertatea nu este atât de înalt sau lung încât să nu poată fi depăşit. Acest lucru este valabil pentru noi toţi, atât din Est, cât şi din Vest”, a subliniat Angela Merkel, ea însăşi originară din fosta Republică Democrată Germană (RDG, Germania de Est) şi care şi-a început cariera politică după căderea Zidului Berlinului.

La rândul său, preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a atenţionat, într-o alocuţiune rostită la un memorial de pe Bernauer Strasse din Berlin în prezenţa omologilor săi din Polonia, Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia, că ”democraţia liberală este contestată şi pusă sub semnul întrebării”.

”Împreună cu prietenii noştri, ne amintim cu mare recunoştinţă evenimentele de acum 30 de ani. Fără dorinţa de libertate şi curajul polonezilor şi ungurilor, cehilor şi slovacilor, revoluţiile paşnice din Europa de Est şi reunificarea Germaniei nu ar fi fost posibile”, a afirmat Steinmeier.

Citește și : Patru morţi după trecerea taifunului Nakri în nordul Filipinelor

În timpul ceremoniei, preşedinţii german, polonez, ungar, ceh şi slovac au depus coroane de flori la memorialul ridicat pe Bernauer Strasse.

În august 1989, poliţia de frontieră ungară le-a permis turiştilor est-germani să treacă în mod liber frontiera către Austria, ceea ce a deschis calea către căderea Zidului Berlinului, eveniment survenit trei luni mai târziu.

Ceremoniile de la Berlin vor culmina, la Poarta Brandenburg, cu un eveniment la care au fost invitaţi, printre alţii, orchestra Filarmonicii din Berlin, dirijată de Daniel Barenboim, şi cunoscutul DJ WestBam.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.