StiripesurseExterneCUTREMUR puternic în Franța! Cel puţin trei persoane au fost rănite!

CUTREMUR puternic în Franța! Cel puţin trei persoane au fost rănite!

Publicat:

Un cutremur de suprafaţă de 5,4 grade a avut loc luni în sud-estul Franţei, fiind simţit puternic pe plan regional, informează presa franceză, conform mediafax.

Cutremurul de 5,4 grade s-a produs în jurul prânzului în zona Montélimar (Drôme), anunţă Biroul Central de Seismologie din Franţa (BCSF). Seismul a avut loc la adâncimea de doar zece kilometri.

Cel puţin trei persoane au fost rănite în urma seismului, iar la numărul de urgenţă au fost primite zeci de apeluri.


Cutremurul a fost simţit puternic în oraşele Lyon, Montpellier, Saint-Etienne, Grenoble, Avignon şi Marsilia, informează cotidianul Le Figaro.

Citește și: Mexicul, Argentina, Venezuela și Cuba condamnă LOVITURA de STAT împotriva lui Evo Morales

Un “puternic” seism cu magnitudinea 5,4 s-a produs luni puţin după ora 11:00 GMT la sud de localitatea Montelimar, în sud-estul Franţei, a precizat Biroul central seismologic francez într-un comunicat, potrivit AFP, transmite și agerpres.

Cutremurul a fost resimţit pe un teritoriu vast din sud-estul ţării, de la Lyon până la Montpellier (sud). Până la această oră, nu au fost raportate persoane rănite sau pagube materiale.

“Mă sprijineam de cuptorul pentru pâine al mamei când am simţit că începe să tremure. Dulapul unei cliente s-a clătinat şi toată vesela s-a spart”, a precizat Victoria Brielle, o locuitoare din Privas.

“Câinele a lătrat înainte de seism”, a povestit pentru AFP Didier Lévy, care locuieşte într-un castel din secolul al XV-lea din Lamotte-du-Rhône. “Este pentru prima dată când văd asta, am simţit cutremurul, deşi pereţii au un metru grosime”, a adăugat acesta. La câteva minute după seism, “candelabrele se mişcau în continuare”, a mai precizat el.

Citește și: Trump încurajează Iranul să elibereze agentul FBI: ‘Ar fi un pas pozitiv!’

După cutremur, pompierii din departamentul Vaucluse au primit “circa 50 de apeluri”, a precizat un purtător de cuvânt pentru AFP.

Până la ora 11:30 GMT, nu au fost raportate persoane rănite şi pagube materiale în acest departament. “Cetăţenii au sunat ca să ne spună că au simţit un cutremur, fără ca acest lucru să necesite vreo intervenţie din partea noastră”, a mai precizat acesta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.