StiripesurseDiasporaCanabisul light, legalizat în Italia

Canabisul light, legalizat în Italia

Publicat:

Parlamentul italian a adoptat un amendament la proiectul bugetului din 2020 prin care legalizează producţia şi vânzarea de ”canabis light” (0,5% THC), după luni de incertitudini ale agricultorilor şi comercianţilor acestui produs, relatează AFP, scrie news.ro .

Amendamentul respectiv prevede ca acest tip de canabis să fie vândut în mod liber la tutungerie şi în magazine specializate, începând de la 1 ianuarie, cu singura condiţie să nu conţină mai mult de 0,5% THC – principala substanţă activă cu efecte psihotrope.

Citește și : Heinz-Christian Strache, exclus din Partidul Libertăţii din Austria

În mai 2018, liderul Ligii (extremă dreapta) Matteo Salvini, ministru de Interne la acea vreme, care a adoptat un discurs conservator cu privire la moravuri, a lansat o ”cruciadă” împotriva magazinelor care vindeau canabis light, în virtutea unei legi adoptate cu doi ani mai înainte, anunţând că le închide unul dpă altul.

Curtea de Casaţie a părut să-i dea dreptate, stabilind că vânzarea sau cultivarea canabisului erau ilegale.


Însă înalta instanţă a lăsat la latitudinea fiecărui judecător, de la un caz concret la altul, să verifice ”efectul stupfiant” al substanţei deţinute de persoana inculpată.

În afară de această putere discreţionară acordată magistraţilor, Curtea sublinia că Parlamentul poate interveni în acest domeniu, cu respectarea principiilor constituţionale.

Parlamentul tocmai a făcut acest lucru în noaptea de joi spre vineri, iar persoanele care lucrează în acest sector au răsuflat uşurate.

”Este sfârşitul unui coşmar. După vânătoarea de vrăjitoare a lui Salvini, eu am fost nevoit să concediez zece persoane şi am pierdut 68% din cifra de afaceri”, a declarat pentru ziarul La Stampa, Luca Fiorentino, fondatorul societăţii Cannabidiol Distribution.

Citește și : Greta Thunberg și-a schimbat biografia după criticile lui Trump

El dă asigurări că un studiu al Universităţii din New York a demonstrat că vânzarea legală a canabisului a permis smulgerea sumei de 200 de milioane de euro criminalităţii organizate.

Sindicatul agricultorilor Coldiretti a catalogat drept ”oportun” acest gest al Legislativului italian, şi a anunţat că suprafaţa de teren cultivată cu canabis în Italia a crescut de la 400 de hectare în 2013 la 4.000 de hectare în 2018.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.