StiripesurseSinteze14 civili, ucişi în raiduri aeriene efectuate în provincia siriană Idlib

14 civili, ucişi în raiduri aeriene efectuate în provincia siriană Idlib

Publicat:

Cel puţin 14 civili au fost ucişi marţi în bombardamente ale regimului de la Damasc în provincia Idlib, din nord-vestul Siriei, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), relatează AFP, scrie agerpres.

Bombardamentele s-au soldat, de asemenea, cu 18 răniţi, dintre care unii se află în stare gravă, potrivit OSDO, în Idlib, provincie care a făcut obiectul unui armistiţiu la sfârşitul lunii august.

Citește și : Armata pakistaneză: Am primit vestea condamnării lui Musharraf cu durere

Provincia Idlib este dominată de jihadişti din gruparea Hayat Tahrir al-Sham (HTS), fostă filială siriană a reţelei teroriste Al-Qaida.

Această regiune şi zone adiacente din provinciile Alep, Hama şi Latakia, adăpostesc, de asemenea, alte câteva mici grupuri de jihadişti şi rebeli.


Între sfârşitul lunii aprilie şi cel al lunii august, provincia Idlib a fost vizată constant de armata siriană, susţinută de aviaţia rusă. În această ofensivă au fost ucişi aproape o mie de civili şi peste 400.000 de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele.

În pofida armistiţiului, bombardamentele şi luptele la sol, iniţial sporadice, s-au intensificat, cel puţin 240 de civili fiind ucişi de la sfârşitul lunii august, pe lângă sute de combatanţi din ambele tabere, potrivit OSDO.

Citește și : Manifestații la Kiev împotriva unui proiect de lege ce vizează autorizarea vânzării de terenuri agricole fertile

În luna octombrie, preşedintele sirian Bashar al-Assad a efectuat prima sa vizită în provincie de la începutul războiului în 2011, afirmând că lupta din Idlib este esenţială pentru a pune capăt războiului.

Conflictul din Siria, declanşat în 2011 în urma reprimării manifestanţilor pro-democraţie de către regimul de la Damasc, s-a soldat cu peste 370.000 de morţi şi milioane de persoane strămutate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.