StiripesurseȘtirile zileiUn pastor contestatar, condamnat la închisoare pentru 'incitare la subversiune' în...

Un pastor contestatar, condamnat la închisoare pentru ‘incitare la subversiune’ în China

Publicat:

Un pastor protestant contestatar a fost condamnat luni la nouă ani de închisoare cu privire la ”incitare la subversiune” în China, a anunţat tribunalul care a pronunţat sentinţa într-un comunicat, relatează AFP, scrie news.ro .

Pastorul contestatar Wang Yi a fost arestat în decembrie 2018 împreună cu câteva zeci de credincioşi din cadrul ”Bisericii alianţei ploii de toamnă”, o congregaţie clandestină din oraşul Chengdu (sud-vest).

Citește și : Mike Pompeo va efectua o vizită în Ucraina la începutul anului viitor

Regimul comunist obişnuieşte să condamne opozanţi politici în perioasa sărbătorilor de la sfârşitul anului, părând să mizeze pe o neatenţie a ţărilor occidentale.

Pastorul Wang critică în mod deschis puterea chineză.


”Partidul poate să prospere o vreme, dar asta nu poate dura la nesfârşit”, scria el pe pagina de Facebook a bisericii sale la 8 decembrie 2018, cu o zi înainte de intervenţia poliţiei.

În textul respectiv, el îşi exprima revolta faţă de controlul puterii politice al religiei şi dizerta pe tema ”nesupunerii neviolente”.

Potrivit organizaţiei de apărarea drepturilor omului Human Rights Watch (HRW), cu sediul la New York, peste 100 de credincioşi au fost reţinuţi odată cu pastorul. Congregaţia avea 500 de credincioşi.

China preşedintelui Xi Jinping şi-a sporit în ultimii ani supravegherea tuturor cultelor.

Biserici au fost distruse, cruci au fost date jos de pe clopotniţe, iar grădiniţe religioase au fost închise.

Citește și : Principalul aeroport din Republica Mauritius a fost închis înaintea ciclonului Calvinia

În regiuni cu populaţie puternic musulmană, simbolurile islamice au fost ridicate din spaţiile publice.

În Xinjiang, în nord-vestul ţării, uigurii şi alte minorităţi etnice de limbă turcică sunt pedepsiţi dacă încalcă interdicţia de a purta barbă sau burqa sau dacă deţin un Coran, potrivit unor organizaţii de apărarea libertăţilor.

Cultele sunt împărţite în China între biserivi oficiale, în care se spun rugăciun pantru partidul Comunist Chinez (PCC), şi cele ”clandestine”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.