StiripesurseDiasporaDeputaţii spanioli, convocaţi începând de sâmbătă pentru reconfirmarea premierului Sanchez

Deputaţii spanioli, convocaţi începând de sâmbătă pentru reconfirmarea premierului Sanchez

Publicat:

Camera Deputaţilor spanioli a anunţat marţi că se va reuni începând de sâmbătă pentru a se pronunţa cu privire la reconfirmarea la putere a premierului socialist Pedro Sanchez, câştigător al alegerilor legislative din noiembrie, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Preşedinta Camerei (Meritxell Batet) i-a informat astăzi pe reprezentanţii şi reprezentantele grupurilor parlamentare că intenţionează să convoace o sesiune plenară pentru a celebra dezbaterea de învestitură pe 4, 5 şi, dacă este necesar, 7 ianuarie”, a indicat camera într-un mesaj transmis presei.

Citește și : Ambasada SUA în Irak, atacată de manifestanţi

“Convocarea oficială a sesiunii (cu calendarul acesteia) va avea loc pe 2 ianuarie”, a adăugat ea.

Primul tur al votului deputaţilor, în care este necesară o majoritate absolută de 176 din cei 350 de deputaţi, va avea loc după dezbaterile din 4 şi 5 ianuarie.


Dacă Pedro Sanchez nu obţine această majoritate, un al doilea tur va avea loc la 48 de ore după primul, pe 7 ianuarie. Pentru acest vot va fi suficientă o majoritate relativ simplă.

Citește și : Militanții islamiști au ucis 18 persoane într-un atac asupra unui sat din estul RD Congo

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.