StiripesurseDiasporaLondra abordează discuţiile pentru Brexit dintr-o poziţie slăbită

Londra abordează discuţiile pentru Brexit dintr-o poziţie slăbită

Publicat:

Regatul Unit abordează de pe o poziţie slăbită negocierile asupra relaţiei sale post-Brexit cu Uniunea Europeană, o piaţă mult mai mare, a declarat luni premierul irlandez Leo Varadkar la BBC, transmite şi agerpres.

‘Uniunea Europeană este o uniune din 27 de state membre. Regatul Unit nu este decât o ţară. Şi noi avem o populaţie şi o piaţă de 450 milioane de persoane’, a afirmat Varadkar într-un interviu acordat grupului media britanic, potrivit AFP.

Citeşte şi: Autorităţile anunţă creşterea numărului de infecţii. Vacanţa a fost prelungită în toată ţara!

‘În Regatul Unit sunt aproximativ 60 de milioane (de oameni). Deci, dacă ar fi vorba de două echipe care s-ar confrunta la fotbal, oare cine credeţi că ar avea cea mai puternică echipă?’, a adăugat el, într-o analogie sportivă înaintea unei întâlniri la Dublin cu negociatorul şef al UE, Michel Barnier.

Reiterând o poziţie deja exprimată de mai multe ori de UE, Leo Varadkar a apreciat de asemenea că perioada de tranziţie prevăzută până la sfârşitul anului 2020, după Brexit-ul preconizat la 31 ianuarie, ar putea să fie insuficientă pentru a se ajunge la un acord în special în domeniul comerţului, în timp ce premierul britanic Boris Johnson asigură contrariul.


‘Va fi dificil’, a apreciat Varadkar, al cărui viitor la conducerea guvernului irlandez se va decide la apropiatele alegeri legislative anticipate preconizate să aibă loc la 8 februarie.

Citeşte şi: Premierul chinez pleacă în Wuhan. Directorul OMS se deplasează în China

Boris Johnson a stipulat în legea de aplicare a acordului de separare negociat cu UE, promulgată joi de Regatul Unit, interdicţia pentru guvernul său de a cere o prelungire a perioadei de tranziţie după 2020.

Leo Varadkar a avertizat totodată împotriva oricărei tentative a Londrei de a încheia acorduri parţiale. El s-a angajat cu toate acestea să lucreze ‘zi şi noapte’ pentru a încerca să se ajungă la un compromis global înainte de sfârşitul anului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.