StiripesurseDiasporaMiniştrii statelor UE au avut prima rundă de discuţii privind un...

Miniştrii statelor UE au avut prima rundă de discuţii privind un exerciţiu de amploare de democraţie directă

Publicat:

Miniştrii UE pentru afaceri europene au avut marţi o primă rundă de discuţii privind o conferinţă care ar urma să dureze doi ani privind viitorul Europei, un exerciţiu de amploare de democraţie directă menit să reconecteze Uniunea Europeană cu cetăţenii săi, relatează DPA, scrie agerpres.

Conferinţa a fost propusă de preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen anul trecut, ca o concesie pentru parlamentarii europeni după ce procesul în cadrul căruia a fost numită a ocolit toţi candidaţii propuşi de legislativul comunitar în cadrul procesului “Spitzenkandidat”.

Citește și : Brexitul şi implicaţiile sale asupra studenţilor

La ultima lor întâlnire din decembrie, liderii UE au convenit ca exerciţiul să ajute la “dezvoltarea politicilor noastre pe termen mediu şi lung în aşa fel încât să putem răspunde mai bine provocărilor curente şi viitoare”.

Dar cele mai multe dintre detalii – respectiv ce se va face cu rezultatul acestor consultări – rămâne să fie convenit între Comisia Europeană, Parlamentul European şi statele membre.


“Cetăţenii trebuie să fie în centrul discuţiilor privind viitorul Europei”, a declarat secretarul de stat croat pentru afaceri europene Andreja Metelko-Zgombic despre discuţiile de marţi. Ea a condus discuţiile în contextul în care ţara sa deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

“Este important să ascultăm diferite opinii într-un mod care construieşte încredere şi asigură satisfacerea de către UE a aşteptărilor cetăţenilor”, a mai spus secretarul de stat croat.

Citește și : Comisia Europeană ar putea finanţa repatrierea cetăţenilor UE din China

Preşedinţii celor trei instituţii principale ale UE, Ursula von der Leyen, preşedinta CE, Charles Michel, preşedintele Consiliului European, şi David Sassoli, preşedintele PE, vor discuta şi ei joi despre Conferinţa privind viitorul Europei şi provocările geopolitice actuale, în cadrul unei întâlniri de la Casa Jean Monnet din Bazoches-sur-Guyonne (Franţa).

Cei trei preşedinţi vor prezenta concluziile discuţiilor într-o declaraţie comună susţinută la sediul Parlamentului European de la Bruxelles vineri, 31 ianuarie, la ora locală 11:00 (12:00 ora României), informează un comunicat al PE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.