StiripesurseExterneUngaria își DUBLEAZĂ efectivele militare de la graniță

Ungaria își DUBLEAZĂ efectivele militare de la graniță

Publicat:

Guvernul ungar a decis să dubleze numărul militarilor care protejează frontiera sudică a ţării, a declarat joi şeful cancelariei premierului Viktor Orban, citat de MTI, potrivit agerpres.

Gergely Gulyas a afirmat că presiunea migratorie a crescut în zona respectivă, unde 80 de migranţi au încercat marţi să intre ilegal pe teritoriul Ungariei.

Citeşte şi: Turcia dă vina pe Franţa pentru situaţia din Libia

Cinci dinte ei au reuşit să treacă frontiera, dar au fost arestaţi şi împotriva lor a fost declanşată o procedură penală, a mai spus Gulyas.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, migranţii pot fi expulzaţi din ţară, a precizat responsabilul ungar.


Citeşte şi: Numărul deceselor creşte de la oră la oră. 1700 de noi cazuri de contaminare în China

Acesta a mai afirmat că, după doi ani de ‘condiţii relativ calme’, situaţia s-a deteriorat la frontiera de sud şi că se aşteaptă ca presiunea să rămână semnificativă în perioada următoare.

În prezent, există peste 100.000 de migranţi pe ruta balcanică de tranzit, a mai afirmat Gergely Gulyas.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.