StiripesurseSintezeLiga Arabă atrage atenţia că planul de pace al lui Trump...

Liga Arabă atrage atenţia că planul de pace al lui Trump pentru Orientul Mijlociu ar duce la o stare de apartheid

Publicat:

Planul de pace pentru Orientul Mijlociu propus de preşedintele american Donald Trump ar duce la o stare de apartheid, a atras atenţia sâmbătă secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, potrivit DPA, scrie agerpres.

“Planul duce la un statut care echivalează cu soluţia unui stat care cuprinde două clase de cetăţeni, ceea ce înseamnă apartheid, în care palestinienii vor fi cetăţeni de clasa a doua, privaţi de drepturile cetăţeneşti de bază”, a afirmat el la o reuniune de urgenţă la sediul din Cairo al acestei organizaţii panarabe.

Citește și : Primul caz de infectare cu noul coronavirus în Spania

Propunerea SUA “nu aduce stabilitate şi nu construieşte pace, ci sădeşte seminţele pentru alţi 100 de ani de conflict şi de suferinţă”, a adăugat el.

“Cele două părţi ar trebui să negocieze între ele pentru a ajunge la o soluţie care să fie acceptată de amândouă”, a mai spus Aboul Gheit.


Planul lui Trump prevede un control al Israelului asupra Cisiordaniei şi Văii Iordanului, precum şi asupra unor locuri sfinte cheie din Ierusalim.

Citește și : Marea Britanie a ieşit OFICIAL din Uniunea Europeană

Proiectul nu le-ar oferi refugiaţilor palestinieni dreptul de a se întoarce, dar face apel la crearea unui stat palestinian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.