StiripesurseExternePiloţii avionului RUPT în trei bucăţi la aterizare vor fi anchetaţi

Piloţii avionului RUPT în trei bucăţi la aterizare vor fi anchetaţi

Publicat:

Autorităţile turce au deschis joi o anchetă pentru eventuală neglijenţă criminală împotriva celor doi piloţi ai avionului de linie care s-a rupt miercuri la aterizarea pe un aeroport din Istanbul, incident soldat cu trei morţi şi zeci de răniţi, transmite AFP, citând mass-media din Turcia, potrivit agerpres.

Ancheta deschisă de parchetul din Istanbul vizează o eventuală ‘neglijenţă care a provocat morţi şi răniţi’, a transmis televiziunea de stat TRT.

Citeşte şi: Atac TERORIST la Ierusalim! O maşină a intrat cu viteză în oameni!

Informaţia nu a fost confirmată deocamdată de biroul procurorului din Istanbul.

Avionul, un Boeing 737 al companiei private turce Pegasus, s-a rupt în trei bucăţi şi a luat foc miercuri, după ce a ieşit de pe pista aeroportului Sabiha Gokçen, situat pe malul asiatic al metropolei turce.


Aeronava decolase de la Izmir şi avea la bord 177 de pasageri şi şase membri de echipaj. Aterizarea s-a făcut în condiţii meteo dificile, pe care autorităţile le-au avansat drept posibilă cauză a accidentului. Trei cetăţeni turci au decedat şi alţi 179 de oameni au fost răniţi.

Citeşte şi: Un tren de mare viteză A DERAIAT în nordul Italiei. Doi oameni au murit!

Partea anterioară a fuzelajului, unde se aflau cabina şi primele rânduri de scaune, s-a rupt de restul aeronavei şi s-a răsturnat. O a doua fractură era vizibilă la nivelul treimii din spate a avionului, cuprinzând ultimele zece rânduri şi coada aparatului.

Guvernatorul Istanbulului, Ali Yerlikaya, a declarat că avionul ‘a patinat în jur de 60 de metri’ după ce a ieşit de pe pistă, iar apoi ‘a căzut de la o înălţime de 30-40 metri’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moment simbolic: Șeful Pentagonului vine în Franța pentru aniversarea Debarcării din Normandia

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, va participa, sâmbătă, în Franța, la ceremoniile care marchează 82 de ani de la Debarcarea din Normandia, unul...

Diana Șoșoacă s-a dus la Davosul lui Putin. A apărut alături de fugara Marina Tauber

Diana Şoşoacă, şefa SOS şi mare amică a Rusiei, se află joi la Forumul economic de la Sankt Petersburg, supranumit Davosul lui Putin, unde...

Rusia acuză NATO că ‘sufocă’ Serbia: Moscova compară Alianța cu un șarpe boa constrictor

Rusia a acuzat NATO joi că strânge Serbia "ca un (şarpe) boa constrictor", făcând referire la un exerciţiu militar comun care are loc în...

Sărăcia a crescut la un nivel record în 2025 în țara cu cea mai puternică economie din Europa

Rata sărăciei din Germania a crescut la un nivel record de 16,1% în 2025, astfel că aproximativ 13,3 milioane de persoane sunt clasificate oficial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.