StiripesurseDiasporaTren DERAIAT în Spania. Cel puţin 21 de persoane sunt rănite...

Tren DERAIAT în Spania. Cel puţin 21 de persoane sunt rănite – FOTO/VIDEO

Publicat:

Mai multe persoane au fost rănite în urma deraierii unui vagon între oraşele Malaga şi Sevilla, în sudul Spaniei, au anunţat miercuri oficiali feroviari, relatează The Associated Press, potrivit news.ro.

Primele elemente ale anchetei arată că vagonul a deraiat în urma unor ploi importante în regiune peste noapte, a declarat un purtător de cuvânt al companiei spaniole de infrastructură feroviară Adif.

Citeşte şi: Şedinţa TPI a fost suspendată după ce un acuzat a spus că s-a otrăvit – FOTO/VIDEO


Mai multe persoane au fost rănite, a declarat acest oficial sub protecţia aninimatului în conformitate cu reglementările companiei, fără să ofere alte detalii.

În total 21 de persoane au fost rănite, între care una grav, potrivit serviciilor medicale regionale, citate de agenţia privată Europa Press.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.