StiripesurseExterneDeputaţii francezi ADOPTĂ reforma pensiilor

Deputaţii francezi ADOPTĂ reforma pensiilor

Publicat:

Deputaţii francezi au adoptat în prima lectură proiectul de reformă a sistemului de pensii care a generat o amplă mişcare de protest pe teritoriul Franţei, majoritatea prezidenţială respingând două moţiuni de cenzură ale opoziţiei, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

Sâmbătă, guvernul a decis să utilizeze articolul 49-3 din Constituţie ce permite adoptarea unui text legislativ fără un vot în parlament.

Citeşte şi: CUTREMUR politic în Ucraina! Premierul şi-a dat demisia!

Premierul francez Edouard Philippe a denunţat “obstrucţionarea” de către stânga radicală, care a depus mii de amendamente ce au încetinit dezbaterile.

Doar un succes al moţiunilor putea împiedica adoptarea reformei, menită să creeze “un sistem universal” al pensiilor pe puncte. Însă cele două moţiuni propuse de opoziţia de dreapta şi cea de stânga au eşuat, în noaptea de marţi spre miercuri, nereuşind să obţină majoritatea absolută necesară.


Respingând orice lovitură de forţă, Philippe a declarat că este vorba de o reformă de “justiţie socială” şi a constatat că a fost nevoie de “opt săptămâni”, inclusiv weekenduri, pentru a studia aceste amendamente.

“Aţi dezbinat ţara”, i-a replicat deputata socialistă Valerie Rabault, în timp ce Jean-Luc Melenchon (LFI, stânga radicală) a criticat utilizarea articolului 49-3, decisă “pe furiş”, promiţând continuarea “gherilei populare şi parlamentare, în mod paşnic”.

Acest proiect-far al preşedintelui Emmanuel Macron a declanşat de la începutul lui decembrie un conflict social de mare amploare, în special în transporturi, dar şi printre avocaţi sau la Opera din Paris.

Marţi, manifestaţii au avut loc la Paris şi în provincie împotriva acestei “adoptări în forţă” de către guvern, însă numărul de protestatari era mai mic.

Citeşte şi: Joe Biden salută rezultatele alegerilor primare democrate

În perioada de vârf a mobilizării, numărul de protestatari ajungea şi la 1,8 milioane, potrivit CGT, unul dintre principalele sindicate.

În rândul avocaţilor, una dintre profesiile cele mai ostile reformei, baroul din Paris a votat continuarea grevei “până miercuri 25 martie, inclusiv”.

Adoptarea definitivă a reformei este aşteptată pentru la vară, după trecerea acesteia prin Senat, unde majoritatea este de dreapta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UE vrea să dea undă verde centrelor de repatriere în afara Europei

UE se pregătește să aprobe controversata lege privind migrația, care permite centre de repatriere în afara blocului comunitar, prelungește perioadele de detenție și introduce...

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

‘Ești nebun de legat’: Trump îi face reproșuri lui Netanyahu într-o convorbire privind Libanul

Președintele Trump l-a criticat dur pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în legătură cu escaladarea conflictului din Liban, într-o convorbire telefonică plină de injurii care...

CE solicită statelor eliminarea controalelor la frontierele interne în spațiul Schengen

Comisia Europeană a emis marți avize privind reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne de către Austria, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.