StiripesurseȘtirile zileiSuper Tuesday îl relansează spectaculos pe Joe Biden

Super Tuesday îl relansează spectaculos pe Joe Biden

Publicat:

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden a înregistrat în Super Marţea electorală din SUA o revenire în cursa pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, el ieşind învingător în cel puţin nouă dintre cele 14 state disputate, relatează DPA, potrivit agerpres.

Joe Biden (77 de ani) a obţinut victoria şi în statele din sud (Texas, Oklahoma, Arkansas, Tennessee, Alabama) mai ales graţie popularităţii sale în rândul afro-americanilor şi al alegătorilor de vârsta a treia.

Citeşte şi: CUTREMUR politic în Ucraina! Premierul şi-a dat demisia!

El a câştigat marţi de asemenea în Carolina de Nord, Virginia, Minnesota şi Massachusetts.

Senatorul Bernie Sanders (78 de ani) a câştigat cu siguranţă în trei state – Vermont, Utah şi Colorado – unde marţi s-au desfăşurat alegeri primare, el fiind votat mai ales de latino-americani şi de cei născuţi între 1981 şi 2001 (aşa-numiţii ‘Millennials’).


În Texas, al doilea mare stat, Biden şi-a apropriat victoria la limită, în timp ce în California, cel mai populat stat din SUA, Sanders are şanse mari de a ieşi învingător. Situaţia nu este clară nici în statul Maine (nord-est).

Alţi doi candidaţi democraţi, miliardarul Michael Bloomberg şi senatoarea progresistă Elizabeth Warren au înregistrat rezultate slabe şi şansele lor de a obţine candidatura democrată la convenţia din luna iulie sunt infime. Ca o consolare, Bloomberg a obţinut victoria în teritoriul Samoa Americană.

Warren, care a pierdut în propriul său stat, Massachusetts, în favoarea lui Biden, a lăsat să se înţeleagă că nu se va retrage deocamdată din cursa electorală, în pofida apelurilor unor susţinători de-ai lui Bernie Sanders de a face acest lucru.

Citeşte şi: Joe Biden salută rezultatele alegerilor primare democrate

În Super Marţea electorală, candidaţii din Partidul Democrat şi-au disputat 1.357 de locuri de delegaţi, ceea ce reprezintă aproximativ o treime din numărul total de delegaţi democraţi.

Potrivit proiecţiilor realizate de CBS News, în Super Marţea electorală Joe Biden a obţinut 402 locuri de delegaţi, Bernie Sanders – 314, Michael Bloomberg – 31, iar Elisabeth Warren – 19.

Pentru a obţine nominalizarea la prezidenţialele din noiembrie, un candidat democrat trebuie să obţină sprijinul unei majorităţi din cei 3.979 de delegaţi la primul vot din Convenţia Naţională Democrată, ceea ce înseamnă 1.991 delegaţi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

El Niño va aduce condiții meteorologice extreme. Cum vor fi afectați cei care călătoresc

Organizația Meteorologică Mondială a ONU avertizează acum că există o probabilitate de 80% ca fenomenul El Niño să se manifeste în această vară. Condițiile meteorologice...

Top 5 miliardari care dețin insule și orașe întregi

În lumea modernă, scara bogăției a atins noi niveluri: banii nu mai cumpără doar case de lux, ci țări și teritorii întregi. Exemplele variază...

Revoluția flamingilor din Albania

Protestele zilnice împotriva megaproiectelor de lux ale lui Jared Kushner și Ivankăi Trump din Laguna Narta și de pe insula Sazan durează de mai...

Păsările devin tot mai agresive cu oamenii. Cauza fenomenului. ‘Sunt tot mai zgomotoase, irascibile și morocănoase’

Cu toții suntem familiarizați cu ideea că pescărușii fură cartofii prăjiți în această perioadă a anului, dar, în ultima vreme, se pare că și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.