StiripesurseExterneTrei români din Italia sunt contaminaţi cu coronavirus

Trei români din Italia sunt contaminaţi cu coronavirus

Publicat:

Trei români din Italia sunt infectați cu noul coronavirus, anunță MAE, potrivit mediafax. Cazurile acestora s-au înregistrat în Trieste, Cremona și Bologna.

Potrivit datelor obținute joi de către reprezentanții Ambasadei României la Roma și ai oficiilor consulare la nivel local, până acum au fost identificați 3 cetățeni români printre persoanele infectate cu COVID-19 pe teritoriul Italiei.

Citeşte şi: Un deputat şi un angajat al Parlamentului francez au fost infectaţi cu coronavirus

Astfel, Consulatul General al României la Trieste a fost informat de către autoritățile locale din provincia Treviso cu privire la confirmarea unui caz în regiune, persoana având dublă cetățenie, română și a Republicii Moldova.

De asemenea, autoritățile locale de la Cremona au confirmat existența unui cetățean român depistat pozitiv în regiunea Lombardia, iar un al treilea caz, persoană cu dublă cetățenie româno-italiană, a fost confirmat în Bologna, în provincia Emilia – Romagna.


Citeşte şi: Grecia impune restricţii de navigaţie în jurul unor insule

„Ambasada României la Roma, prin intermediul task force-ului constituit la nivelul misiunii diplomatice, precum și oficiile consulare române din Republica Italiană continuă demersurile specifice pentru obținerea unor informații suplimentare din partea autorităților italiene cu atribuții în gestionarea situației. MAE reiterează importanța respectării cu strictețe a recomandărilor autorităților italiene, precum și necesitatea manifestării unei responsabilități individuale cu privire la respectarea măsurilor de prevenție, inclusiv din perspectiva limitării răspândirii virusului. În acest context, MAE reamintește că cetățenii români din străinătate care doresc să solicite informații despre modul în care se manifestă virusul COVID-19, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și conduita preventivă, pot apela numărul +4021.320.20.20. Linia telefonică este destinată strict informării cetățenilor români și nu este un număr de urgență. De asemenea, informații actualizate sunt disponibile și pe site-ul MAE, în secțiunea dedicată COVID-19 (http://www.mae.ro/node/51759)”, se arată într-un comunicat al MAE transmis vineri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova – obligată la CEDO să plătească prejudicii de peste jumătate de milion de euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova să achite 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar privind executarea unei...

Se ieftinesc carburanții. ANRE dictează noi prețuri plafon

Agenția națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru ziua de mâine, vineri, 5 iunie, noi prețuri maxime de referință pentru principalele produse...

Medicamente camuflate în recipiente de cosmetice, depistate la vama Aeroport

Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu polițiștii de frontieră, au contracarat o tentativă de transportare ilicită a preparatelor farmaceutice peste frontiera...

Ministrul Mediului va candida la funcția de vicepreședinte PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.