StiripesurseȘtirile zileiZeci de mii de irakieni ignoră pandemia într-un pelerinaj la Bagdad

Zeci de mii de irakieni ignoră pandemia într-un pelerinaj la Bagdad

Publicat:

Zeci de mii de irakieni s-au adunat sâmbătă în pelerinaj la Bagdad pentru a comemora o figură majoră a islamului şiit, sfidând restricţiile de circulaţie impuse de autorităţi pentru a limita propagarea epidemiei de coronavirus, informează AFP, potrivit agerpres.

La Bagdad, a doua capitală cea mai populată din lumea arabă cu 10 milioane de locuitori, pelerinii s-au îndreptat spre mausoleul aurit al imamului Musa al-Kazim, al şaptelea dintre cei doisprezece imami veneraţi de către şiiţii duodecimani (cu 12 imami), pe malurile Tigrului.

Citește și: Columbia intră în izolare generală obligatorie

De mai multe zile, irakienii pe jos, pe cămilă sau cal, se îndreaptă spre cartierul sfânt din Kazimiya (nord), unde se află mausoleul.

Sâmbătă, ziua pelerinajului, zeci de mii de persoane “venite din Bagdad şi din alte provincii din Irak” se aflau acolo, a indicat o sursă din cadrul autorităţilor responsabile de lăcaşul sfânt.


“Acesta este primul an în care sunt atât de puţini pelerini şi pentru prima dată nu sunt străini”, a adăugat el, în timp ce milioane de şiiţi iranieni vin în fiecare an în Irak pentru diferite pelerinaje şiite.

Irakul a interzis în urmă cu o lună călătoriile către şi dinspre Iran, una dintre ţările cele mai afectate din lume de epidemia de COVID-19 cu peste 1.500 de morţi.

Pentru pelerinajul imamului Kazim, credincioşii nu au putut în acest an să ajungă decât la zidul incintei locului sfânt, “fără să poată intra în mausoleu, chiar dacă unii pelerini au încercat în zadar”, a indicat acelaşi responsabil.

La Nassiriya, un oraş din sudul şiit şi tribal, sute de pelerini au purtat, în mijlocul unei mulţimi compacte, un sicriu simbolic pentru a comemora martiriul imamului Kazim, care a murit otrăvit în închisoare de califul Harun al-Rashid în anul 799.

Citeşte şi:  Nikki Haley joacă tare! Candidata la prezidenţiale îl avertizează pe Trump, îl critică pe Biden şi spune că America NU este rasistă

Irakul, al cărui sistem de sănătate este în lipsă cronică de medici, medicamente şi spitale, a închis toate locurile sfinte, iar marele ayatollah Ali Sistani a interzis rugăciunile colective.

Demnitarul şiit care şi-a încetat predicile sale de vineri l-a trimis pe unul dintre reprezentanţii săi să pronunţe vineri o alocuţiune oficială la televiziunea de stat.

Citește și: Coreea de Nord a tras două rachete balistice

Ahmed al-Safi a amintit de recomandările oficiale privind izolarea şi evitarea reuniunilor publice, dar nu a reuşit totuşi să convingă zecile de mii de pelerini ieşiţi în stradă sâmbătă.

Influentul lider şiit Moqtada Sadr şi-a îndemnat susţinătorii să participe la pelerinaj în pofida anunţului făcut de autorităţi privind moartea a 17 persoane din cauza noului coronavirus şi contaminarea altor 208.

Totuşi, aceste cifre ar putea să fie mai mari, căci doar 2.000 de persoane au fost testat în această ţară cu 40 de milioane de locuitori. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UE susține munca jurnaliștilor moldoveni

Republica Moldova continuă să își consolideze poziția pe harta democrațiilor europene prin progrese notabile în domeniul libertății de exprimare, apreciază Delegaţia Uniunii Europene la...

Subiectelor tezelor de studii la comandă ajunge în Parlament

Problema comercializării tezelor universitare la comandă ajunge în Parlament.  Marți, 5 mai, legislativul anunță dezbateri publice asupra fenomenului fraudei academice în sistemul educațional din...

Osmochescu: „Prosperitatea nu vine din dorințe…”

Prosperitatea economică nu poate fi construită pe așteptări pasive, ci pe acțiuni concrete și rapide, consideră ministrul Economiei, Eugen Osmochescu, citat de Realitatea.md.Citește și:...

Număr record de găini în Moldova

În primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada respectivă a anului 2025, producția globală agricolă din Republica Moldova a înregistrat o creștere cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.