StiripesurseDiasporaPeter Altmaier se bazează pe solidaritatea europeană pentru redresarea economică

Peter Altmaier se bazează pe solidaritatea europeană pentru redresarea economică

Publicat:

Solidaritatea europeană este esenţială pentru realizarea redresării economice, a declarat marţi ministrul economiei german Peter Altmaier, în legătură cu posibilitatea folosirii Mecanismului European de Stabilizare (MES) în scopul sprijinirii economiei europene afectate grav de criza cauzată de epidemia COVID-19, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Pot doar să recomand să nu plonjăm în aceste dezbateri ideologice în care fiecare îşi susţine soluţia favorită, ca acum cinci sau zece ani”, a declarat Altmaier într-o conferinţă de presă.

Citeşte şi: Autorităţile din Hubei ridică restricţiile de călătorie

El a adăugat că ”este important atât să vorbim despre solidaritatea europeană, cât şi să o arătăm, inclusiv pentru că economiile europene sunt foarte strâns legate, iar o redresare durabilă a economiei germane este de conceput doar dacă economia zonei euro îşi revine”.

Guvernul de la Berlin a anunţat luni că-şi va asuma noi împrumuturi, pentru prima dată din 2013, ca parte a unui pachet de măsuri fără precedent, ce totalizează 750 miliarde de euro, adoptat pentru a limita impactul negativ al pandemiei COVID-19 asupra celei mai mari economii europene.


Citeşte şi: SUA taie ajutorul dat Afganistanului

Citeşte şi:  Bulgaria a semnat un protocol cu Macedonia de Nord pentru a permite aderarea acesteia la UE

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Moldovenii şi-au pus tricolorul pe umeri şi au încins o horă lângă Ambasada de la Moscova

Mai mulți moldoveni au dansat și au încins o horă la Moscova, în Federația Rusă. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, evenimentul a avut...

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

O moldoveancă a fost accidentată grav pe o şosea din Italia

O femeie originară din Republica Moldova a ajuns în stare gravă la spital, în Italia, după ce a fost lovită de o mașină în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.