StiripesurseȘtirile zileiPartidul lui Putin cere pedepse mai aspre pentru cei care nu...

Partidul lui Putin cere pedepse mai aspre pentru cei care nu respectă carantina

Publicat:

Doi deputaţi ai partidului Rusia Unită, aflat la putere în Rusia, au înaintat miercuri parlamentului un proiect de lege care înăspreşte dur sancţiunile împotriva persoanelor care nu respectă carantina în contextul epidemiei de coronavirus, acestea riscând în curând până la şapte ani de închisoare, relatează AFP, potrivit agerpres.

Proiectul de lege a fost propus de Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei, camera inferioară a parlamentului, şi Pavel Kraşeninikov, şeful comisiei parlamentare însărcinate cu chestiuni legislative, ambii deputaţi ai formaţiunii Rusia Unită, aflată la putere.

Citește și: Senatul american îi face pofta lui Trump: Acord ISTORIC de 2.000 miliarde de dolari pentru relansarea economiei

Propunerea prevede o amendă de până la un milion de ruble (circa 12.000 de euro la rata de schimb de miercuri) pentru nerespectarea carantinei, dacă persoana vizată a provocat numeroase cazuri de contaminare.

În cazul în care nerespectarea carantinei a provocat moartea a cel puţin două persoane, contravenientul ar putea risca până la şapte ani de detenţie.


Până acum, în Rusia au fost înregistrate oficial 658 de cazuri de infectare cu coronavirus, însă primarul Moscovei a atras atenţia marţi că situaţia din capitală este mult mai rea decât o arată datele oficiale.

Toate persoanele care vin din străinătate sunt obligate să stea într-o carantină de 14 zile la domiciliu.

Kremlinul a anunţat miercuri că preşedintele rus Vladimir Putin va susţine un discurs televizat adresat naţiunii mai târziu în cursul zilei, potrivit Reuters.

Anunţul vine în contextul speculaţiilor că el ar putea amâna, din cauza epidemiei, referendumul privind schimbările constituţionale, programat pentru 22 aprilie.

Citește și: CUTREMUR puternic în Rusia. Pericolul producerii unui tsunami se menţine!

Franţa a majorat săptămâna trecută sancţiunile pentru încălcarea carantinei, iar pedepsele ajung până la un an de închisoare şi 15.000 de euro amendă în cazul “punerii în pericol a vieţii altora”.

În Italia, contravenienţii riscă până la trei luni de închisoare sau o amendă de până la 206 euro.

În Taiwan, un bărbat a fost sancţionat în această săptămână cu circa 31.000 de euro amendă pentru că a mers la discotecă, deşi trebuia să fie în carantină acasă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.