StiripesurseDiasporaPeste 5.000 de cadre medicale sunt infectate cu coronavirus în Italia

Peste 5.000 de cadre medicale sunt infectate cu coronavirus în Italia

Publicat:

Peste 5.000 de cadre medicale sunt în prezent infectate cu coronavirus în Italia, a avertizat miercuri un sindicat din sectorul sanitar italian, relatează agenţia EFE, scrie agerpres.

Într-o scrisoare adresată preşedintelui Institutului Superior de Sănătate, Silvio Brusaferro, sindicatul Anaao Assomed îi cere acestuia să intervină imediat pentru a garanta instrumentele de protecţie individuală pentru lucrătorii sanitari.

Citește și : Germania INTERZICE accesul ‘căpșunarilor’

Se solicită de asemenea acestui institut şi Ministerului italian al Sănătăţii să asigure că personalul medical care intră în contact cu persoane suspecte de COVID-19 să dispună permanent de echipamente de protecţie personală, inclusiv măşti FFP2 şi FFP3, precum şi să se facă demersurile necesare ca fabrici din Italia să producă astfel de măşti şi să fie eliminată birocraţia pentru a facilita importurile.

În ultimele ore alţi doi chirurgi au fost intubaţi la Torino, în timp ce în regiunea Piemonte sunt spitalizaţi circa 20 de medici, se mai arată în scrisoare. ”Ne îmbolnăvim în timp ce ne facem munca”, atrage atenţia sindicatul medicilor italieni.


Citește și : Israelul ÎNCHIDE toate sinagogile. Aici s-au infectat majoritatea oamenilor

Conform bilanţului anunţat marţi seară, Italia avea atunci 69.176 cazuri de infectare cu coronavirus şi 6.820 de decese.

În opinia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), săptămâna aceasta şi primele zile ale săptămânii viitoare ne-ar putea arăta dacă măsurile de izolare decise de guvernul italian dau rezultate şi dacă se va atinge astfel vârful epidemiei în Italia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.