StiripesurseDiasporaÎncă de la primele ore ale zilei, grecii s-au înghesuit la...

Încă de la primele ore ale zilei, grecii s-au înghesuit la frizerii şi florării

Publicat:

Saloanele de coafură, florăriile şi librăriile s-au redeschis luni în Grecia în cadrul măsurilor de relaxare treptată a restricţiilor de izolare impuse în urmă cu şase săptămâni de autorităţile locale pentru a încetini răspândirea noului coronavirus, informează Reuters, potrivit agerpres.

Începând cu primele ore ale dimineţii, poliţia a făcut verificări în autobuze şi staţii de metrou pentru a se asigura că pasagerii poartă măşti chirurgicale obligatorii, dar şi în magazine, pentru a inspecta respectarea regulilor de distanţare socială.

Citeşte şi: Trump este optimist: ‘Vom avea un vaccin până la sfârşitul acestui an’

Grecii nu mai au nevoie acum de un formular în care să declare un motiv valid – cum ar fi aprovizionarea cu alimente şi medicamente sau realizarea exerciţiilor fizice – pentru a putea să îşi părăsească locuinţele.

Volumul de trafic a crescut pe străzile din Atena şi din alte oraşe importante, oamenii formând cozi în faţa magazinelor de electrocasnice, care au primit permisiunea de a se redeschide pentru prima dată după ce Grecia a impus restricţii dure la mijlocul lunii martie.


Grecia, o ţară cu 11 milioane de locuitori, a înregistrat până în prezent 2.626 de cazuri de COVID-19, boala respiratorie provocată de noul coronavirus, şi 144 de decese, cu mult mai puţine decât în multe alte ţări europene.

Grecia, care în 2018 s-a restabilit după o criză financiară ce a distrus un sfert din producţia sa economică, este nerăbdătoare să permită companiilor comerciale să îşi reia activitatea şi se teme că pandemia de coronavirus va afecta grav veniturile din turism, unul dintre pilonii economiei sale.

Televiziunile locale au prezentat coafeze şi clienţii acestora purtând măşti chirurgicale în Atena şi în Salonic, un oraş din nordul ţării. Saloanele de coafură îşi desfăşoară activitatea exclusiv pe bază de programare.

Citeşte şi: Jair Bolsonaro îi îndeamnă pe brazilieni să NU respecte măsurile de izolare

Unele magazine de vânzare cu amănuntul, printre care florării, librării, magazine de optică medicală şi servicii de spa, se numără printre activităţile care au primit permisiunea de a se redeschide începând de luni.

Programul de funcţionare al magazinelor redeschise se va prelungi probabil datorită cererii mari.

Redeschiderea şcolilor, restaurantelor şi barurilor se preconizează pentru a doua parte a acestei luni. Hotelurile se vor redeschide în Grecia începând cu 1 iunie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.