StiripesurseȘtirile zileiMexicul a primit primele 211 ventilatoare de la 'prietenul' Trump

Mexicul a primit primele 211 ventilatoare de la ‘prietenul’ Trump

Publicat:

Mexicul a primit marţi primele 211 ventilatoare pentru respiraţie asistată din cele 1.000 pe care le-a achiziţionat cu ajutorul preşedintelui american Donald Trump, pe care ministrul de externe mexican Marcelo Ebrard l-a descris drept un ”prieten” al ţării sale în lupta împotriva noului coronavirus, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

În declaraţia acordată presei după sosirea acestui prim transport, ministrul Marcelo Ebrard a spus că ventilatoarele au fost achiziţionate de Mexic la ”preţuri obişnuite”, fiecare aparat costând între 16.000 şi 24.000 de dolari în funcţie de model, şi sunt produse de compania Hamilton, care este una ”dintre cele mai bune din lume”.

Citește și : Situaţie DRAMATICĂ în căminele de bătrâni din Anglia: Peste 6000 de seniori au murit!

Oficialul mexican a evidenţiat rolul preşedintelui Donald Trump în obţinerea acestor ventilatoare de către statul mexican, Marcelo Ebrard afirmând că ”atunci când dai de greu vezi cine îţi sunt prietenii”. Mexicul are până în prezent 24.905 cazuri de COVID-19, dintre care 2.271 decese.

Şi preşedintele mexican Andrés Manuel López Obrador a transmis Washingtonului un mesaj de mulţumire şi a vorbit despre o posibilă vizită la Casa Albă după ce va intra în vigoare noul tratat comercial al Americii de Nord, vizită în cadrul căreia doreşte să abordeze cu preşedintele Donald Trump şi acordarea unor ajutoare imigranţilor mexicani, mai ales în vederea facilitării legalizării statutului lor în SUA.


Citește și : Libanul solicită explicaţii pentru interzicerea Hezbollah în Germania

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.