StiripesurseExterneÎn ciuda epidemiei, Bulgaria a sărbătorit Ziua Forţelor Armate

În ciuda epidemiei, Bulgaria a sărbătorit Ziua Forţelor Armate

Publicat:

Bulgaria a sărbătorit miercuri Ziua Forţelor Armate, denumită şi Ziua Curajului, cu o paradă militară, în pofida epidemiei de COVID-19, relatează DPA, potrivit agerpres.

Cu acest prilej au avut loc, de asemenea, demonstraţii aeriene şi navale pentru celebrarea Sfântului Gheorghe, patronul forţelor armate.

Citeşte şi: Pandemia câştigă teren în închisorile din SUA

Din cauza măsurilor adoptate împotriva răspândirii coronavirusului, pentru prima dată parada militară nu a avut loc în centrul capitalei Sofia.

Activităţile au avut loc, în schimb, la academia militară din Veliko Târnovo, la o bază aeriană din sudul ţării şi pe Marea Neagră, lângă Varna.


Potrivit presei bulgare, au fost implicate avioane de luptă MiG-29 de concepţie rusească şi avioane Aero L-39 Albatros produse în Cehia.

Secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, a transmis un mesaj de felicitare forţelor armate bulgare. ‘Aliaţii din cadrul NATO se sprijină unul pe altul, NATO coordonează aceste eforturi. Spre exemplu, Bulgaria foloseşte abilitatea de a transporta pe calea aerului echipament medical esenţial, care ajută în lupta împotriva COVID-19’, a arătat Stoltenberg, potrivit centrului de presă al Ministerului bulgar al Apărării, citat de BTA.

Bulgaria este membră al NATO din 2004.

Ministrul apărării, Krasimir Karakaceanov, a declarat că, în pofida crizei provocate de coronavirus, modernizarea forţelor armate va continua cu achiziţia a două corvete şi a 160 de vehicule blindate.

Citeşte şi: Curtea Supremă israeliană aprobă guvernarea lui Netanyahu cu Gantz

Forţele navale au atribuit contractul şantierului naval german Luerssen.

Ministrul Karakaceanov a recunoscut totuşi că cele două proiecte au fost puse în aşteptare temporar.

Bulgaria a ratificat în 2019 un contract cu Statele Unite pentru achiziţia a opt avioane de luptă F-16 Block 70, pentru suma de 1,1 miliarde de euro (1,2 miliarde de dolari). Avioanele de luptă multirol urmează să fie livrate gradual până în 2024. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Mai multe victime, mai multe bombardamente și aceeași întrebare: Care este planul lui Trump?

Creșterea numărului de militari americani uciși și intensificarea războiului cu Iranul readuc în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns de mult timp: care este...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.