StiripesurseDiasporaGermania a expulzat 27 de refugiaţi afgani

Germania a expulzat 27 de refugiaţi afgani

Publicat:

Germania a expulzat miercuri 27 de refugiaţi afgani, majoritatea ‘delincvenţi’, numărul solicitanţilor de azil afgani repatriaţi de autorităţile germane în ultimul an ajungând astfel la 128, dar acţiunile de acest fel sunt îngreunate de opoziţia unor ONG-uri şi de refuzul piloţilor de a accepta refugiaţi la bordul avioanelor, transmite AFP, conform agerpres .

Potrivit agenţiei DPA, este pentru prima dată când din Germania sunt expulzaţi solicitanţi de azil consideraţi ‘periculoşi’, adică persoane suspectate că ar putea comite atentate ori că ar avea legături cu grupări islamiste.

‘Este corect (…) şi vom continua pe această linie’, a declarat ministrul german de interne, Thomas de Maiziere.

Citește și : UE a ajuns la un acord care permite o creștere a controalelor vehiculelor

Avionul care i-a transportat pe cei 27 de afgani a decolat miercuri după-amiază de pe aeroportul din Frankfurt, unde circa 500 de persoane au participat la o manifestaţie împotriva unor asemenea expulzări. ‘Spirala inumanităţii trebuie oprită’, a spus acolo preşedintele asociaţiei de ajutorare solicitanţilor de azil ‘Pro Asyl’, Günter Burkhardt.


Acest zbor a fost a opta cursă charter organizată de autorităţile germane în ultimul an pentru repatrierea unor refugiaţi afgani a căror cerere de azil a fost respinsă, până în prezent fiind expulzaţi din Germania în total 128 de afgani. Repatrierile au fost reluate în septembrie, după suspendarea lor în iunie în urma atentatului comis atunci la Kabul şi care a lovit de asemenea ambasada germană.

Guvernul de la Berlin susţine că unele regiuni ale Afganistanului sunt ‘sigure’ şi prin urmare migranţii pot fi repatriaţi, în schimb unele ONG-uri susţin că aceştia nu sunt în siguranţă pe teritoriul afgan.

Pe de altă parte, ritmul repatrierilor este îngreunat şi de refuzul frecvent al piloţilor curselor aeriene comerciale de a prelua refugiaţi la bordul avioanelor, invocând raţiuni de securitate a zborului. Astfel, în perioada ianuarie-septembrie 2017, autorităţile germane nu au reuşit să expulzeze 222 de persoane, după refuzul comandantului avionului în care aceştia urmau să se îmbarce ori a companiei aeriene de a-i primi la bord.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.