StiripesurseDiasporaMerkel sugerează o aprofundare a integrării zonei euro şi chiar o...

Merkel sugerează o aprofundare a integrării zonei euro şi chiar o uniune politică

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel s-a pronunţat miercuri pentru o integrare sporită a zonei euro şi chiar pentru o ”uniune politică”, în urma verdictului prin care Curtea Constituţională germană a apreciat că Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a atins limitele mandatului ei în cadrul programelor masive de sprijin economic pentru zona euro prin achiziţii de datorie publică şi i-a cerut să justifice aceste achiziţii, transmite AFP, scrie agerpres.

În faţa acestei situaţii, guvernele europene vor trebui în viitor să-şi asume mai multe responsabilităţi în materie de politică monetară şi să nu mai lase partea esenţială a activităţii de sprijin pe seama BCE, a estimat Merkel într-o intervenţie în faţa Camerei Deputaţilor de la Berlin. ”Aceasta ne va incita să facem mai mult în materie de politică economică pentru a face să avanseze integrarea” zonei euro, a subliniat cancelarul german.

Citește și : Merkel UITĂ de atacurile hackerilor ruși și vrea îmbunătățirea relațiilor cu Moscova

În opinia sa această chestiune va fi evidenţiată foarte rapid în cadrul dificilelor discuţii privind planul european de relansare economică în urma pandemiei COVID-19. ”Ne vom apleca cu siguranţă asupra acestei chestiuni în legătură cu ceea ce numim Fondul de relansare, întrucât aici se regăseşte solidaritatea europeană (…) şi cu cât răspunsul european în acest cadru va fi mai puternic cu atât mai mult BCE va putea lucra într-un cadru sigur”, a explicat Angela Merkel.

După decizia Curţii Constituţionale germane, ”în prezent trebuie să acţionăm responsabil şi în mod inteligent pentru ca euro să poată supravieţui (…) şi va supravieţui”, a promis ea.


”Nu trebuie să uităm ceea ce (fostul preşedinte al Comisiei Europene) Jacques Delors spunea înaintea introducerii monedei euro: este nevoie de o uniune politică, o uniune monetară nu va fi suficient”, a completat Angela Merkel, dar fără să intre în detalii asupra a ceea ce ea preconizează pentru o aprofundare a integrării zonei euro. Însă cu siguranţă că ea nu este dispusă să revină asupra opoziţiei sale faţă de mutualizarea datoriilor dorită de statele zonei euro din sudul Europei, notează AFP.

Dar prin preluarea ideii unei ”uniuni politice” şi a unei aprofundări a integrării, Merkel pare să facă un pas mai ales în direcţia Franţei, al cărei preşedinte Emmanuel Macron susţine aceste idei.

Citește și : Vietnamul nu mai are niciun caz nou de coronavirus

Curtea Constituţională germană a criticat sever într-un verdict emis săptămâna trecută programele de ajutor pentru zona euro ale BCE, cerând acestei instituţii să justifice în cel mult trei luni achiziţiile de datorie publică, şi de asemenea a respins decizia Curţii de Justiţie a UE (CJUE) care valida aceste acţiuni ale BCE.

Decizia instanţei germane a provocat o criză în UE, întrucât instituţiile europene văd în ea o intruziune şi o contestare a domeniilor lor de competenţă, inclusiv o contestarea a întâietăţii deciziilor CJUE în faţa celor emise de instanţele naţionale din statele membre.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.