StiripesurseDiasporaCurtea Constituţională a Slovaciei suspendă dispoziţiile unei legi ce permite monitorizarea...

Curtea Constituţională a Slovaciei suspendă dispoziţiile unei legi ce permite monitorizarea prin aplicaţii de mobil

Publicat:

Curtea Constituţională a Slovaciei a suspendat miercuri aplicarea unor părţi dintr-o nouă lege care permite autorităţilor să acceseze datele personale colectate de operatorii de telecomunicaţii pentru descoperirea contacţilor persoanelor infectate cu noul coronavirus, relatează agenţia Reuters, scrie agerpres.

Legea a fost adoptată de parlament în martie şi Curtea Constituţională a admis acum necesitatea unor soluţii rapide pentru a combate epidemia, dar a stabilit în acelaşi timp că acestea nu trebuie să conducă la erodarea, chiar şi neintenţionată, a statului de drept.

Citește și : Vaticanul se pregăteşte de austeritate după ce coronavirusul a dus la diminuarea donaţiilor

Nu este clar care va fi impactul acestei decizii asupra planurilor guvernului de la Bratislava de a lansa o aplicaţie de mobil pentru monitorizare. Mai multe state ale UE intensifică planurile de introducere a unor astfel de aplicaţii în încercarea de a preveni un al doilea val epidemic odată cu redeschiderea graniţelor, dar aceste aplicaţii stârnesc şi preocupări cu privire la respectarea dreptului la viaţă privată.

Slovacia a relaxat o serie de restricţii după ce a obţinut rezultate foarte bune în combaterea epidemiei, având până în prezent 1.469 de cazuri de COVID, cu 4 cazuri confirmate în ultimele 24 de ore, în timp ce numărul total al deceselor înregistrate de la începutul epidemiei este de 27. După apariţia primelor cazuri guvernul slovac a interzis călătoriile internaţionale, apoi a impus o carantină obligatorie de 14 zile în centre administrate de stat pentru persoanele care se întorceau din străinătate şi a dispus purtarea obligatorie a măştilor în spaţiul public.


Citește și : 494 noi decese în Marea Britanie; transportul public, aglomerat în prima zi de relaxare a restricţiilor

Săptămâna trecută au fost redeschise terasele restaurantelor, toate magazinele din afara marilor mall-uri şi alte afaceri mici, după ce la sfârşitul lui aprilie s-au deschis magazinele mici şi a fost permisă organizarea nunţilor şi servicilor religioase cu un număr mic de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.