StiripesurseDiasporaUK și UE încheie a treia rundă de negocieri comerciale

UK și UE încheie a treia rundă de negocieri comerciale

Publicat:

Regatul Unit şi Uniunea Europeană urmează să încheie vineri a treia rundă de negocieri pentru un acord comercial post-Brexit, informează dpa, potrivit agerpres. Dialogul s-a purtat timp de o săptămână prin videoconferinţă.

După cele două runde precedente nu s-au înregistrat progrese importante privind relaţiile comerciale după retragerea Regatului Unit din UE, iar negociatorul-şef din partea Bruxellesului, Michel Barnier, a acuzat Londra că refuză să se angajeze serios în tratative.

Citește și: Bani FALȘI în China! Autoritățile au confiscat contravaloarea a 55 de milioane de euro!

Brexit-ul a avut loc la sfârşitul lui ianuarie, iar perioada de tranziţie se va încheia la sfârşitul anului. În practică, pentru britanici, nu s-a schimbat aproape nimic după ieşirea din UE. Regatul Unit face încă parte din piaţa comună europeană şi din uniunea vamală, respectă regulile UE şi contribuie la bugetul Uniunii.

Dacă nu se ajunge la un acord privind relaţiile de după perioada de tranziţie, ruptura va crea probleme economice, apreciază dpa. Ultima rundă de negocieri este prevăzută în iunie, iar sfârşitul lunii viitoare este şi termenul limită până la care Londra poate solicita prelungirea tranziţiei. Guvernul britanic a insistat însă că nu are în vedere un astfel de demers.


Citește și: Vaticanul decide: Toată lumea care intră în Bazilica Sfântul Petru va fi controlată!

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.