StiripesurseȘtirile zilei'Incendii-zombie' ar putea exista în Arctica

‘Incendii-zombie’ ar putea exista în Arctica

Publicat:

Specialiştii de la serviciul european Copernicus de monitorizare a atmosferei Pământului s-au declarat îngrijoraţi miercuri din cauza unor “anomalii” de temperatură înregistrate în regiunile arctice, temându-se de existenţa unor “focare-zombie” care ar fi continuat să ardă sub scoarţa terestră după incendiile fără precedent care s-au produs în aceste zone în 2019, informează AFP, potrivit agerpres.

Într-o perioadă în care creşterea temperaturilor şi înmulţirea episoadelor de secetă şi de caniculă asociate dereglărilor climatice creează condiţii ideale pentru intensificarea incendiilor la nivelul întregului Glob, Cercul Polar Arctic a fost în 2019 victima unor incendii de o amploare ieşită din comun.

Citește și : Vameşii ruşi au confiscat 40 de tone de brânzeturi europene în apropiere de Sankt Petersburg

De exemplu, numai în iunie 2019 aceste incendii au degajat în atmosferă aproximativ 50 de megatone de CO2, reprezentând echivalentul emisiilor anuale de gaze cu efect de seră din Suedia.

În acest an, oamenii de ştiinţă monitorizează cu atenţie situaţia din regiune şi “au în vedere posibilitatea existenţei unor incendii-zombie în Arctica”, potrivit specialiştilor din programul Copernicus.


Astfel de “incendii-zombie” sunt focare “care ard lent sub scoarţa terestră în timpul iernii şi pot să reaprindă flăcările care cuprind vegetaţia de suprafaţă în primăvară, când zăpada şi gheaţa dispar”, a explicat Mark Parrington, un expert care lucrează pentru acest serviciu european de monitorizare a atmosferei Pământului.

Activitatea incendiilor este pentru moment “relativ clasică” în acest debut de sezon estival.

“Însă deţinem observaţii din satelit despre anumite incendii active, care lasă să se înţeleagă că incendiile-zombie au reizbucnit, deşi acest lucru nu a fost confirmat pe teren”, a precizat Mark Parrington.

Citește și : Preşedinta Comisiei Europene le cere europenilor să-şi uite ‘prejudecăţile’ şi să-i susţină planul de redresare

“Anomaliile sunt relativ extinse în zonele care au ars anul trecut”, a adăugat el. Dacă aceste informaţii vor fi confirmate, în anumite condiţii de mediu, fenomenul ar putea să ducă la “incendii pe scară largă şi de lungă durată, încă o dată, în aceeaşi regiune”.

Datele actuale arată că în aceste regiuni există deja condiţii meteorologice deosebit de calde şi uscate pentru actualul anotimp. În aprilie, temperaturile au fost mai mari decât valorile obişnuite în special în nordul Groenlandei şi în mare parte a Siberiei, potrivit experţilor din programul Copernicus.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.