StiripesurseȘtirile zileiAtac în provincia afgană Parwan. Şapte morți

Atac în provincia afgană Parwan. Şapte morți

Publicat:

Şapte membri ai forţelor de securitate afgane au fost ucişi joi într-un atac imputat talibanilor în provincia Parwan, frontalieră cu Kabulul, au anunţat mai mulţi responsabili la o zi după expirarea unei încetări a focului decretate de insurgenţi, informează France Presse, potrivit agerpres.

“Talibanii au atacat un punct de control al forţelor de securitate. (…) L-au incendiat, ucigând cinci dintre aceştia şi împuşcându-i pe ceilalţi doi”, a declarat Hussain Shah, şeful poliţiei din districtul Seyagird, unde a avut loc atacul.

Citește și : Guvernul de la Roma respinge ideea unor ‘paşapoarte de sănătate’

Un alt membru al forţelor afgane a fost rănit, în timp ce talibanii au suferit de asemenea pierderi, a spus Waheeda Shahkar, purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei.

Talibanii nu au confirmat implicarea lor în atac, care a avut loc la o zi după expirarea unui armistiţiu pe care l-au decretat sâmbătă la sfârşitul Ramadanului, în mare parte respectat de duminică până marţi.


Potrivit Comisiei independente afgane pentru drepturile omului, numărul victimelor civile a scăzut cu 80% în cele trei zile, de la o medie zilnică de 30 la 6 persoane ucise şi rănite.

Autorităţile afgane au eliberat luni şi marţi o mie de prizonieri talibani în speranţa reînnoirii armistiţiului. Dar rebelii nu şi-au făcut cunoscută oficial poziţia pe această temă.

“Talibanii nu vor anunţa oficial o nouă încetare a focului deoarece cred că războiul şi luptele (…) le favorizează interesele”, a declarat Sayed Nasir Musawi, analist politic cu sediul la Kabul.

Dar “neoficial, acest armistiţiu va continua şi vom continua să avem o reducere semnificativă a violenţei”, a prezis el.

O delegaţie talibană s-a aflat joi la Kabul pentru a discuta despre schimbul de prizonieri cu autorităţile, a declarat Javid Faisal, purtătorul de cuvânt al Consiliului naţional de securitate, un organism guvernamental.

Eliberările reciproce – până la 5.000 de talibani şi 1.000 de membri ai forţelor afgane – sunt prevăzute de acordul americano-taliban semnat la sfârşitul lunii februarie la Doha, dar neratificat de Kabul, care prevede retragerea trupelor străine din Afganistan în 14 luni în schimbul garanţiilor de securitate din partea insurgenţilor.

Citește și : Tentaculele mafiei italiene s-au lipit de peste 100 de milioane de euro din bani europeni

Acest vast schimb de deţinuţi, plin de obstacole, a fost întârziat. Înainte de încetarea focului, Kabulul l-a extins la aproximativ 1.000 de prizonieri în timp ce insurgenţii eliberaseră aproximativ 300.

Aceasta este prima încetare a focului iniţiată de talibani după ce o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite i-a înlăturat de la putere în 2001.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.