StiripesurseDiasporaUE încearcă să-şi reformuleze strategia faţă de China

UE încearcă să-şi reformuleze strategia faţă de China

Publicat:

Miniştrii europeni de externe au discutat vineri prin videoconferinţă despre o consolidare a strategiei lor faţă de China pentru a contracara diplomaţia tot mai agresivă a Beijingului şi pentru a grăbi eforturile menite să pună capăt accesului neîngrădit pentru companiile chineze în Europa, relatează agenţia Reuters, potrivit agerpres.

În contextul criticilor europene faţă modul în care China a gestionat focarul de coronavirus declanşat în această ţară, miniştrii europeni au avut această discuţie înaintea a două posibile summituri UE-China, primul preconizat pentru sfârşitul lunii iunie şi celălalt în septembrie.

Citește și : Coreea de Sud LIMITEAZĂ numărul de elevi în şcoli

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a cerut o strategie ”mai robustă” faţă de China şi a transmis Consiliului de Securitate al ONU ”îngrijorarea profundă” a europenilor faţă de noua lege chineză privind securitatea în Hong Kong, adoptată joi.

”Considerăm că aceasta riscă serios să submineze principiul o ţară, două sisteme”, a spus Borrell după reuniunea miniştrilor europeni, referindu-se la autonomia Hong Kong-ului. ”Relaţia noastră cu China se bazează pe încredere şi respect reciproc, dar această decizie pune aceste lucruri în discuţie”, a completat el.


În pofida acestor reacţii, UE încearcă să găsească o cale de mijloc în raport cu rivalitatea americano-chineză, fiind puţin probabil ca UE să urmeze exemplul SUA de instituire a unor sancţiuni împotriva Chinei, ideea unei asemenea măsuri fiind dezaprobată însuşi de Borrell, la fel şi de ministrul german de externe Heiko Maas, care a pledat mai degrabă pentru dialog.

Pe de altă parte, în interior UE este divizată cu privire la politica de urmat faţă de China, unele dintre statele membre având relaţii apropiate cu Beijingul şi beneficiind de generozitatea acestuia.

Citeşte şi: Trump a semnat ordinul ce loveşte în plin reţelele sociale

Conform unor surse europene, există o nemulţumire în blocul comunitar faţă de faptul că Beijingul nu aplică întocmai un acord încheiat în aprilie 2019 prin care, pe bază de reciprocitate, China ar trebui să acorde companiilor europene un acces lărgit pe piaţa sa, la fel cum au companiile chineze pe piaţa europeană.

Luna viitoare, Comisia Europeană este aşteptată să propună un cadru cu modalităţi prin care statele UE vor putea limita accesul Chinei la licitaţiile publice în blocul comunitar, pentru a exercita presiuni asupra Beijingului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.