StiripesurseDiasporaLondra şi Bruxelles-ul au încheiat o nouă rundă de negocieri fără...

Londra şi Bruxelles-ul au încheiat o nouă rundă de negocieri fără progrese notabile

Publicat:

Noua rundă de negocieri între Londra şi Bruxelles privind relaţiile post-Brexit între Regatul Unit şi UE s-a încheiat fără progrese semnificative, potrivit mesajelor transmise de cei doi şefi ai echipelor de negociere, David Frost şi Michel Barnier, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

”Progresele rămân limitate, dar discuţiile noastre s-au purtat într-un ton pozitiv”, a transmis într-un comunicat negociatorul şef britanic David Frost. ”Ne apropiem de limitele a ceea ce putem obţine în formatul negocierilor la distanţă. Dacă vrem să facem progrese, atunci este clar că trebuie să intensificăm şi să accelerăm lucrul”, a constatat el despre discuţiile care încă se poartă prin videoconferinţă din cauza pandemiei de coronavirus.

Citește și: Lego donează 4 milioane de dolari pentru combaterea rasismului

Un mesaj asemănător a venit din partea negociatorului şef european Michel Barnier. ”Săptămâna aceasta nu am avut zone semnificative de progres (…) Nu putem continua aşa la nesfârşit”, a spus acesta la o teleconferinţă de presă. El a insistat că cele două părţi trebuie să ajungă la un acord până pe 31 octombrie şi a afirmat că rămâne valabilă propunerea UE de prelungire a perioadei de tranziţie post-Brexit dincolo de data de 31 decembrie, prelungire respinsă până în prezent de guvernul condus de Boris Johnson.

Potrivit lui David Frost, guvernul britanic este dispus să facă eforturi pentru a se ajunge la o înţelegere cu UE ”cel puţin asupra liniilor generale ale unui acord echilibrat”, care să ţină cont de refuzul Regatului Unit de a se alinia normelor UE (aşa-numitul ”level playing field” cerut de Bruxelles) şi de poziţia britanicilor privind dosarul pescuitului, cele două principale subiecte de divergenţă între Londra şi Bruxelles.


Reprezentanţii sectorului britanic de pescuit se împotrivesc vehement cerinţei Bruxelles-ului ca un acord comercial să fie legat de accesul în apele britanice în aceleaşi condiţii ca şi până acum pentru pescarii europeni, mai ales cei francezi, belgieni şi olandezi.

Speranţa unei ieşiri din impas se îndreaptă acum spre întâlnirile pe care premierul britanic Boris Johnson le va avea la sfârşitul lunii cu preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi cu preşedintele Consiliului European Charles Michel.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat miercuri că indiferent dacă va exista sau nu un acord Regatul Unit va părăsi piaţa unică europeană şi uniunea vamală europeană şi a cerut mediului de afaceri să se pregătească pentru aceasta.

La rândul său, ministrul britanic de stat Michael Gove a estimat joi că preşedinţia germană a Consiliului UE care va începe la 1 iulie va aduce ”leadership-ul necesar pentru a se ajunge la un acord”.

Precedenta rundă de negocieri, defăşurată la jumătate lunii mai, s-a încheiat cu un schimb de ameninţări între Bruxelles şi Londra cu privire la un posibil eşec al negocierilor privind relaţia lor post-Brexit.

Citește și: IBIZAGATE: Heinz-Christian Strache spune că a fost DROGAT!

Dacă până la finalul perioade de tranziţie post-Brexit (în care Regatul Unit continuă să aplice regulile UE) nu se va încheia un acord şi Londra nu-şi schimbă poziţia privind extinderea tranziţiei dincolo de 31 decembrie, relaţiile economice dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Europenii doresc un acord extins care să cuprindă şi norme ale UE privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce britanicii doresc doar un acord clasic de liber schimb – aşa cum UE a încheiat cu Canada – şi la care să poată fi adăugate ulterior mici înţelegeri sectoriale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.