StiripesurseȘtirile zileiKanye West a anunţat pe Twitter că va candida la prezidenţialele...

Kanye West a anunţat pe Twitter că va candida la prezidenţialele din noiembrie

Publicat:

Rapperul american Kanye West a anunţat sâmbătă pe Twitter că va candida la scrutinul prezidenţial din SUA din noiembrie, informează duminică agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres.

“Acum trebuie să îndeplinim promisiunea Americii, având încredere în Dumnezeu, unindu-ne viziunile şi construindu-ne un viitor. Candidez la funcţia de preşedinte al Statelor Unite”, a scris West pe Twitter chiar de Ziua Independenţei SUA, sub hashtag-ul #2020VISION.

Citește și : Bilanțul pandemiei de Covid-19 în Statele Unite

În 2018, West, unul dintre puţinii artişti cunoscuţi care l-a susţinut făţiş pe actualul preşedinte Donald Trump, a anunţat că ia distanţă faţă de politică. Iar aceasta, la doar câteva săptămâni după ce fusese văzut purtând o şapcă cu mesajul ‘Make America Great Again’, sloganul din prima campanie electorală a lui Trump, şi după ce îşi declarase dragostea faţă de preşedintele republican într-o neobişnuită întâlnire în Biroul Oval unde a fost însoţit de nu mai puţin faimoasa sa soţie, Kim Kardashian West.

După vizita de la Casa Albă, West a declarat că a înţeles că a fost folosit să transmită mesaje în care nu credea şi a adăugat că se va distanţa de politică şi se va concentra exclusiv pe creaţie.


Nu este prima dată când West, cel mai bine plătit artist în 2020 potrivit revistei Forbes, anunţă că va candida la preşedinţia SUA. A făcut-o în 2015, când a acceptat Michael Jackson Video Vanguard Award, în cadrul MTV Video Music Awards. Ulterior, a spus că se gândeşte serios să candideze, dar abia în 2024.

Muzician şi om de afaceri, West, în vârstă de 43 de ani, este cunoscut pentru declaraţiile sale excentrice. Potrivit Reuters, la o reuniune care a avut loc în octombrie 2018, West a pronunţat un discurs incoerent şi presărat cu obscenităţi, în care a vorbit despre universuri alternative şi despre faptul că a fost diagnosticat cu tulburare bipolară, susţinând însă că de fapt problema pe care o are este că nu doarme suficient.

Citește și : 523 de decese de COVID-19 în ultimele 24 de ore în Mexic

Miliardarul Elon Musk, cofondator şi director executiv al Tesla şi totodată o celebritate cunoscută la rândul său pentru izbucnirile excentrice, şi-a anunţat sprijinul pentru West tot printr-o postare pe Twitter. “Ai deplina mea susţinere!”, a scris Musk.

Potrivit EFE, pentru moment, echipa rapperului şi producătorului american nu a oferit mai multe detalii despre demersurile pe care le-ar putea face West pentru ca această candidatură, aflată deocamdată la nivel declarativ, să devină reală. Nu este clar nici dacă West va candida ca independent sau sub umbrela vreunui partid politic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.