StiripesurseDiasporaProcurorii cer 3 ani de închisoare împotriva unui fost gardian într-un...

Procurorii cer 3 ani de închisoare împotriva unui fost gardian într-un lagăr nazist din Germania

Publicat:

Procurorii au cerut luni condamnarea la 3 ani de închisoare a unui bărbat în vârstă de 93 de ani, fost gardian SS într-un lagăr de concentrare nazist, pentru complicitate la omorârea a mii de evrei la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, transmite dpa, potrivit agerpres.

‘Inculpatul este acuzat de complicitate la 5.230 de omoruri’, între 9 august 1944 şi 26 aprilie 1945, pe când era gardian în lagărul Stutthof din nordul Poloniei, în apropiere de Gdansk, a declarat procurorul Lars Mahnke la proces.

Citește și : China anunţă opt noi cazuri de coronavirus depistate în ultimele 24 de ore

Inculpatul este judecat de un tribunal pentru minori din Hamburg pentru că la vremea comiterii faptelor avea 17 ani.

Acuzarea afirmă că bărbatul a ştiut ce se întâmpla în lagăr.


Se spune că inculpatul a recunoscut că omorârea în masă a evreilor de către regimul nazist a fost un lucru greşit.

‘Într-o astfel de situaţie, loialitatea faţă de făptaşi trebuie să înceteze’, a subliniat procurorul Mahnke, arătând că bărbatul ar fi trebuit să-şi părăsească postul din turnul de pază.

La începutul procesului, inculpatul a recunoscut că a fost gardian în lagărul nazist de la Stutthof, unde se crede că au murit peste 60.000 de oameni şi care a fost unul din ultimele eliberate.

El a fost recrutat în Wehrmacht (armata germană) în 1944, dar trimis la Stutthof – se spune, împotriva voinţei sale – pentru că nu a fost considerat apt să lupte pe front.

El a spus că a văzut multe cadavre în timp ce se afla la Stutthof, dar că nu şi-a folosit niciodată arma.

Citește și : Yuriko Koike, realeasă guvernator la Tokyo

Procurorii îl acuză că ‘a ajutat la uciderea cu perfidie şi cruzime a unor prizonieri, în majoritate evrei’.

Una din misiunile sale era ‘să împiedice fuga, revolta sau eliberarea prizonierilor’.

La proces, el a recunoscut şi că a văzut cum deţinuţi erau închişi în spatele unei uşi, dar a insistat că nu a ştiut că era vorba despre uşa unei camere de gazare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.