StiripesurseDiasporaMerkel afirmă că landul Bavaria are un 'premier bun'

Merkel afirmă că landul Bavaria are un ‘premier bun’

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a salutat marţi activitatea şefului executivului landului Bavaria, Markus Söder, dar a refuzat să se lase atras într-o dezbatere privind persoana favorită a-i succeda în funcţia de şef al executivului federal, pe care politiciana creştin-democrată o va părăsi în 2021, notează Reuters, potrivit agerpres.

Decizia lui Merkel de a participa la o şedinţă a executivului bavarez a fost privită drept o încoronare a succesorului său, după ce modul în care bogatul land din sud-estul Germaniei a gestionat criza cauzată de pandemia de COVID-19 a alimentat imaginea lui Markus Söder la nivel naţional.

Citește și : Preşedintele parlamentului catalan crede că Madridul ‘I-A SPART’ telefonul

”Nu mă veţi auzi comentând pe tema succesorului meu, în orice formă şi în orice forum. Tot ce pot să spun este că Bavaria are un premier bun şi el m-a invitat astăzi”, a afirmat şefa guvernului de la Berlin.

Söder – lider al Uniunii Creştin-Sociale (CSU), aliatul bavarez tradiţional al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) – a fost printre primii şefi ai executivelor celor 16 landuri germane care au impus măsuri de restricţionare a circulaţiei şi au recurs la testarea în masă după ce noul coronavirus s-a răspândit în Germania.


Succesul Bavariei, evidenţiat şi de apariţiile repetate ale lui Söder pe posturile naţionale de televiziune din Germania, contrastează cu situaţia landului Renania de Nord-Westphalia, al cărui premier, Armin Laschet, este un alt pretendent la funcţia de cancelar.

Membru proeminent al CDU, Laschet, al cărui land de mărimea Ţărilor de Jos este cel mai populat din Germania, s-a confruntat cu provocări mult mai mari în timpul pandemiei de COVID-19, prin apariţia mai multor focare, dintre care cel mai recent într-un abator din Gütersloh, unde câteva mii de persoane s-au infectat cu noul coronavirus.

Citește și : NATO va continua să acorde sprijin Georgiei pentru implementarea reformelor

Unii analişti politici au interpretat decizia lui Söder de a o invita pe Angela Merkel la Herrenchiemsee, un castel situat pe o insulă de pe lacul Chiemsee unde în 1948 a fost elaborată constituţia Germaniei, drept o mişcare prin care s-a prezentat ca un lider naţional mai degrabă decât doar unul bavarez.

Merkel a refuzat să ofere alte detalii, limitându-se să adauge că va accepta întotdeauna invitaţiile din partea premierilor landurilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.