StiripesurseȘtirile zileiATAC terorist la Mogadishu. Cel puţin 15 oameni au murit

ATAC terorist la Mogadishu. Cel puţin 15 oameni au murit

Publicat:

Cel puţin 15 ofiţeri au fost ucişi joi într-un atac întreprins asupra Academiei de Poliţie din capitala Somaliei, Mogadishu, de un terorist kamikaze deghizat în poliţist, au anunţat oficiali somalezi, informează Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei, maiorul Mohamed Hussein, atacatorul avea explozivi legaţi de corpul său şi s-a infiltrat în Academia de Poliţie ‘General Kahiye’ în timpul unei parade care avea loc dimineaţa devreme.

Citeşte şi: Parchetul sud-coreean cere ani grei de puşcărie pentru confidenta fostei preşedinte de la Seul

‘Până acum avem 15 persoane ucise şi alte 17 rănite’, a declarat Adullahi Nur, un alt oficial al poliţiei, pentru Reuters.


Ceva mai devreme, conducerea serviciului local de ambulanţă a anunţat că a preluat de la faţa locului trupurile neînsufleţite a 13 victime, precum şi 15 persoane rănite.

Gruparea islamistă Al-Shabaab a revendicat acest atac şi a afirmat că acesta s-a soldat cu mai mulţi morţi.

‘Am ucis 27 de poliţişti şi am rănit şi mai mulţi’, a declarat Abdiasis Abu Musab, purtătorul de cuvânt al grupării. Al Shabbab întreprinde frecvent atacuri în Mogadishu şi în alte oraşe din Somalia.

Gruparea, care este afiliată mişcării Al-Qaida, desfăşoară o insurecţie împotriva guvernului susţinut de Naţiunile Unite şi de aliaţii lor din Uniunea Africană, în scopul de a răsturna administraţia slăbită a ţării şi de a impune propria interpretare riguroasă a islamului.

Militanţii Al-Shabaab au fost scoşi din Mogadishu în 2011 şi de atunci au pierdut constant din teritorii, în faţa forţelor armate comune ale pacificatorilor din Uniunea Africană şi celor de securitate ale Somaliei.

Citeşte şi: ONU pregătește un proiect de rezoluție împotriva recunoașterii SUA a Ierusalimului drept capitală a Israelului

Acest atac a survenit într-un moment în care Uniunea Africană finalizează planurile pentru reducerea misiunii sale de menţinere a păcii denumită AMISOM.

AMISOM a desfăşurat în Somalia 22.000 de soldaţi în urmă cu un deceniu, însă intenţionează să reducă luna aceasta cu 1.000 de soldaţi efectivele misiunii, ca parte a unui plan pe termen lung de retragere din această ţară şi de delegare a securităţii către armata somaleză.

Trupele de menţinere a păcii au fost desfăşurate pentru a ajuta guvernul, care luptă pentru a-şi stabili controlul în această ţară, scenă de la începutul anilor 1990 a unui război civil.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Partidul Nostru cere crearea unei comisie de anchetă privind escrocheriile telefonice

Deputații fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru” cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor. Citește și: Moldova...

Moldova și Ucraina mizează pe sprijin reciproc în procesul de aderare la UE

Republica Moldova și Ucraina au nevoie una de cealaltă în procesul de integrare europeană și vor continua să își susțină reciproc parcursul spre Uniunea...

Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți, trimiși în judecată

Procurorii PCCOCS i-au trimis pe banca acuzaților pe alți trei învinuiți în dosarul „Car Vertical,” după ce au dat publicității pe aplicația Telegram fotografii...

Moldova – obligată la CEDO să plătească prejudicii de peste jumătate de milion de euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova să achite 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar privind executarea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.