StiripesurseȘtirile zileiKremlinul dezvăluie ce au vorbit la telefon Putin şi Trump

Kremlinul dezvăluie ce au vorbit la telefon Putin şi Trump

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump au convenit, într-o convorbire telefonică avută joi, să facă schimb de informaţii cu privire la Coreea de Nord şi să coopereze asupra unor posibile iniţiative pentru rezolvarea crizei nord-coreene, a indicat vineri Kremlinul, potrivit agenţiei Reuters, potrivit agerpres.

Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre stabilirea unor contacte cu Coreea de Nord, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă.

Preşedinţii Putin şi Trump au mai discutat despre îmbunătăţirea dialogului între Rusia şi SUA, a declarat Peskov.

Citeşte şi: Un celebru judecător federal ROMÂN din SUA este anchetat pentru hărţuire sexuală

Kremlinul a emis în cursul dimineţii un comunicat referitor la discuţia telefonică purtată joi de Vladimir Putin şi Donald Trump, menţionând că au fost abordate relaţiile bilaterale şi situaţia din peninsula coreeană.


Despre convorbirea telefonică Trump-Putin a informat şi Casa Albă, precizând că cei doi lideri au discutat ‘să lucreze împreună pentru a rezolva situaţia foarte periculoasă din Coreea de Nord’.

Trump i-a mulţumit, de asemenea, lui Putin pentru ‘recunoaşterea performanţei economice puternice a Americii, în conferinţa sa de presă anuală’, susţinută joi, se menţionează în comunicatul Casei Albe.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Parlamentul decide învestirea Guvernului Tofan

Parlamentul decide astăzi dacă acordă votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan și programului său de guvernare. Acesta a prezentat în...

Trei moldoveni au fost prinşi cu droguri în regiunea transnistreană

Trei persoane din Republica Moldova au fost reținute în regiunea transnistreană, fiind suspectate de distribuirea drogurilor. Potrivit informațiilor preliminare, cei trei – doi bărbați și...

Ceban critică deja Guvernul Tofan și-l acuză că limitează puterile Primăriei

Ion Ceban, președintele Partidului MAN, primarul Chișinăului, a criticat dur programul de activități al Guvernului prezentat de candidatul la funcția de prim-ministru Vasile Tofan. El...

Vasile Tofan: Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în parcursul european al R.Moldova

Scopul acestui Guvern este să ducă Republica Moldova în Uniunea Europeană. Suntem recunoscători României pentru sprijinul constant acordat în acest parcurs. Declarația a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.