StiripesurseȘtirile zileiSezonul 2020 al uraganelor va fi mult mai dur decât se...

Sezonul 2020 al uraganelor va fi mult mai dur decât se credea iniţial

Publicat:

Sezonul uraganelor din Atlantic ar trebui să fie “extrem de activ” şi mai dificil decât s-a prevăzut, urmând să se producă între 7 şi 11 uragane importante, au estimat joi serviciile meteorologice americane, transmite AFP, potrivit agerpres.

Din cauza condiţiilor oceanice şi atmosferice “în acest an ne aşteptăm la furtuni de durată mai lungă şi mai puternice decât în medie”, a explicat Gerry Bell, şeful previzioniştilor din cadrul Agenţiei americane pentru observaţii oceanice şi atmosferice (NOAA).

Citeşte şi: PROTEST înăbuşit din faşă în Australia! Doi bărbaţi care pregăteau o manifestaţie împotriva măsurilor de izolare au fost arestaţi

NOAA, care a avertizat încă din luna mai că sezonul 2020 al uraganelor din Atlantic va fi probabil “peste normal”, a revăzut aceste previziuni cu rezultate şi mai îngrijorătoare.

Instituţia, care prevedea producerea a între 13 şi 19 furtuni tropicale, susţine acum că anul acesta ar putea să se formeze între 19 şi 25 de depresiuni tropicale, dintre care între 7 şi 11 se pot transforma în uragane.


Mai mult decât atât, între 3 şi 6 dintre aceste uragane pot ajunge la categoria 3 sau la o categoria superioară, aducând cu ele vânt în rafale la viteze de peste 178 km/h.

“Este una dintre previziunile sezoniere cele mai active pe care NOAA le-a emis în cei 22 de ani de existenţă”, conform secretarului american pentru comerţ, Wilbur Ross.

Sezonul uraganelor din Atlantic începe la 1 iunie şi durează până la 30 noiembrie, vârful de intensitate fiind atins în lunile august şi septembrie. Media anuală este de 6 uragane, dintre care 3 majore.

Citeşte şi: NAŢIONALISMUL în materie de vaccin se bate cap în cap cu lupta împotriva coronavirusului (OMS)

Până în prezent, în cursul sezonului 2020 s-au înregistrat 9 furtuni, dintre care 2 s-au transformat în uragane, lovind sudul SUA şi Caraibele.

Furtuna tropicală Isaias a lovit în urmă cu câteva zile Republica Dominicană, Haiti, insulele Bahamas şi apoi a ajuns pe coasta de est a SUA, lăsând în urma sa cel puţin 9 morţi şi provocând pene de electricitate care au afectat sute de mii de oameni, mai notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.