StiripesurseȘtirile zileiCea mai ridicată temperatură după anul 1913 în Death Valley

Cea mai ridicată temperatură după anul 1913 în Death Valley

Publicat:

Temperaturile înregistrate în Death Valley (Valea Morţii) din Statele Unite au urcat vertiginos, duminică, până la 54,4 grade Celsius (130 de grade Fahrenheit), posibil cea mai ridicată valoare înregistrată pe Pământ după anul 1913, relatează luni agenţia DPA, potrivit agerpres.

Dacă valoarea înregistrată de Serviciului Naţional de Meteorologie (NWS) este corectă, aceasta se numără totodată printre primele trei cele mai ridicate temperaturi consemnate vreodată în Death Valley – o vale din estul Californiei, situată în nordul deşertului Mojave – şi este de asemenea cea mai ridicată temperatură înregistrată în acest loc în luna august.

Citește și : Israelul loveşte ţinte ale Hamas în Fâşia Gaza

Temperatura din Death Valley a atins valoarea de 54,4 grade Celsius la ora 15:41 (22:41 GMT, duminică), a anunţat NWS într-un mesaj transmis pe Twitter.

Death Valley deţine recordul pentru cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pe planetă, de 56,7 grade Celsius (134 grade Fahrenheit), consemnată în 1913, potrivit Guinness World Records. Această valoare este însă disputată.


De atunci, o valoare de 54 grade Celsius (129,2 grade Fahrenheit) a fost înregistrată tot în Death Valley, în 2013.

Valoarea consemnată duminică vine pe fondul unui val de căldură de proporţii, care continuă să afecteze mare parte din regiunile situate în sud-vestul SUA.

Citește și : Svetlana Tihanovskaia se declară pregătită să conducă Belarus

Mai multe recorduri zilnice de căldură, consemnate local, au fost stabilite sâmbătă. NWS a raportat o temperatură maximă de 44,4 grade Celsius (112 grade Fahrenheit) în zona Woodland Hills din Los Angeles, fiind doborât astfel recordul de 42,2 grade Celsius (108 grade Fahrenheit), stabilit în 1977. De asemenea, a fost consemnată o temperatură maximă de 33,3 grade Celsius (92 grade Fahrenheit) la Universitatea din California din Los Angeles, valoare care a depăşit recordul de 32,2 grade Celsius (90 de grade Fahrenheit) stabilit în 2003.

Temperatura din centrul oraşului Los Angeles a ajuns până la 36,6 grade Celsius (98 de grade Fahrenheit), valoare similară cu cea record stabilită în 1994.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.