StiripesurseDiasporaLukaşenko susţine că are cu Putin un acord de refinanţare a...

Lukaşenko susţine că are cu Putin un acord de refinanţare a unui credit de un miliard de dolari

Publicat:

Preşedintele Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a declarat joi că a ajuns la un acord cu omologul său rus, Vladimir Putin, privind refinanţarea unui credit de un miliard de dolari, informează agenţia RIA, preluată de Reuters, potrivit agerpres.

Liderul de la Minsk a precizat că problema urma să fie discutată în aceeaşi zi de prim-miniştrii celor două ţări.

Citește și : Barnier: Trebuie să avem un acord post-Brexit până în jurul datei de 31 octombrie

Lukaşenko a mai afirmat că toate rezervele de aur ale Belarus au fost repatriate, însă nu a dat detalii, transmite agenţia de presă de stat Belta, de asemenea citată de Reuters.

Preşedintele belarus a adăugat că ar putea apărea ocazional penurii de numerar la casele de schimb, dar autorităţile nu vor permite prăbuşirea rublei belaruse şi nu e vorba de “nicio catastrofă”.


Citește și : Comisarul european pentru comerţ, Phil Hogan, a demisionat pe fondul scandalului COVID-19

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.