StiripesurseDiasporaScuiparea oamenilor politici contravine Constituţiei, consideră ministrul german Peter Altmaier

Scuiparea oamenilor politici contravine Constituţiei, consideră ministrul german Peter Altmaier

Publicat:

Ministrul economiei din Germania, Peter Altmaier, a declarat luni că opozanţii restricţiilor anti-COVID-19 care l-au insultat şi scuipat pe ministrul sănătăţii, Jens Spahn, au încălcat Constituţia, transmite Reuters, potrivit agerpres.

O înregistrare video postată pe Twitter de un jurnalist al cotidianului Bild arată o mulţime de câteva zeci de persoane care îl huiduie şi îi strigă ”Ruşine” ministrului Spahn, în momentul în care acesta părăsea o clădire în Bergisch-Gladbach, după o apariţie electorală la un eveniment al Uniunii Creştin-Democrate din care ministrul face parte.

Citește și : SUA se apropie de pragul de şase milioane de cazuri de coronavirus

Spahn s-a apropiat de mulţime şi a făcut semn că ar dori să stea de vorbă cu protestatarii, dar apoi s-a întors şi s-a îndreptat spre maşină când a văzut că protestatarii nu încetează să-l huiduie.

”Oricine scuipă şi agresează oameni politici aleşi în mod democratic încalcă Constituţia germană”, a scris pe Twitter ministrul german al economiei, Peter Altmaier.


Spahn a declarat pentru Rheinische Post că societatea va putea rămâne unită doar dacă va exista un dialog cu persoanele care se opun restricţiilor impuse pentru combaterea pandemiei.

Citește și : Testare gratuită pentru Covid pe străzile din Paris

”Dar funcţionează numai dacă ambele părţi sunt dispuse să asculte. Când oamenii strigă, se scuipă şi insultă reciproc, pur şi simplu nu funcţionează”, a afirmat Jens Spahn.

Sâmbătă, poliţia a dispersat un miting la care au participat câteva mii de persoane pentru a protesta faţă de restricţiile impuse din cauza coronavirusului în capitala Berlin şi a arestat 300 de demonstranţi care au încălcat regulile de distanţare fizică şi nu au purtat măşti.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.