StiripesurseDiasporaDavid Frost: Regatul Unit nu va deveni 'un stat-vasal' al Uniunii...

David Frost: Regatul Unit nu va deveni ‘un stat-vasal’ al Uniunii Europene,

Publicat:

Regatul Unit nu va deveni “un stat-vasal” al Uniunii Europene, indiferent care va fi acordul comercial post-Brexit încheiat cu cei 27, a afirmat duminică negociatorul britanic David Frost, citat de AFP, potrivit agerpres.

“Nu vom fi un stat-vasal”, a declarat oficialitatea britanică pentru Mail on Sunday într-unul dintre rarele sale interviuri, în contextul în care negocierile cu UE, care stagnează, se apropie de sfârşit.

Citește și : Autoritățile din Belarus anunţă zeci de persoane reţinute, a doua zi după ultimele proteste

Înaintea celei de-a opta şi ultime sesiuni de negocieri cu UE, care va începe săptămâna viitoare, Frost a subliniat că Regatul Unit “nu va face concesii în ceea ce priveşte principiul fundamental de a avea controlul asupra propriilor sale legi”.

“Nu vom accepta clauze care oferă (UE) controlul asupra monedei noastre sau asupra felului în care ne organizăm lucrurile aici, în Regatul Unit, iar aceasta nu ar trebui să fie subiect de polemică”, a adăugat el. “Aceasta înseamnă să fii o ţară independentă, pentru aceasta a votat poporul britanic şi aceasta vom avea la sfârşitul anului, indiferent în ce fel”, a mai spus Frost.


Regatul Unit a părăsit oficial UE la 31 ianuarie, după aproape patru ani de la un referendum istoric care a pus capăt celor aproape 50 de ani de apartenenţă la Uniunea Europeană. Regatul Unit şi UE încearcă să ajungă la un acord cu privire la viitoarea lor relaţie până la sfârşitul anului, existând temerea că, dacă acest lucru nu va fi posibil, atunci după 31 decembrie se va intra în scenariul unui Brexit dur.

Citește și : Un ciclon extrem de violent se îndreptă către sud-vestul Japoniei

Totuşi, Frost a insistat că premierul britanic Boris Johnson şi miniştrii săi nu se tem de un astfel de scenariu. “Dacă nu ajungem la un acord care să reglementeze relaţiile comerciale, aşa cum îl avem pe cel cu Canada, foarte bine”, a afirmat Frost.

În lipsa unui acord până la 31 decembrie, singurele reguli care se vor aplica în privinţa relaţiilor comerciale între parteneri vor fi cele ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.