StiripesurseSintezeUE cere Iranului să respecte pe deplin acordul nuclear din 2015,...

UE cere Iranului să respecte pe deplin acordul nuclear din 2015, în pofida presiunii SUA

Publicat:

Iranul trebuie să pună capăt încălcării obligaţiilor cheie din acordul nuclear din 2015, în pofida presiunii din partea SUA, au afirmat luni statele UE într-o declaraţie comună, relatează dpa, potrivit agerpres

UE este “grav preocupată de activităţile continue de îmbogăţire ( a uraniului – n.r.) care nu sunt în conformitate cu JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action)”, a precizat blocul comunitar în declaraţia comună, referindu-se la titulatura oficială a acordului nuclear.

Citește și : Negocierile de pace în Afganistan sunt în impas: Talibanii şi afganii sunt de acord că nu sunt de acord!

Un oficial de rang înalt din Ministerul german al Economiei, Andreas Feicht, a prezentat declaraţia UE la reuniunea anuală a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) de la Viena.

Declaraţia urmează anunţului Washingtonului din weekend că a iniţiat unilateral un proces pentru restabilirea aproape tuturor sancţiunilor ONU care fuseseră ridicate anterior ca parte a acordului.


UE “face apel cu tărie la Iran să revină fără întârziere la implementarea deplină a JCPOA”, a adăugat Feicht în mesajul său video.

În acelaşi timp, UE şi-a exprimat regretul profund în privinţa deciziei SUA asupra sancţiunilor şi s-a angajat să sprijine JCPOA.

Marea Britanie, Franţa şi Germania, care au negociat acordul iranian cu SUA, Rusia şi China, resping declanşarea de către Washington a procesului de reinstituire a sancţiunilor, atrăgând atenţia asupra faptului că SUA au părăsit acordul în 2018.

De atunci, Teheranul şi-a mărit stocul de uraniu dincolo de limitele convenite pentru a împiedica ţara să dezvolte arme atomice.

Citește și : Navalnîi spune că a fost trimis în Germania GOL-PUŞCĂ şi cere autorităţilor ruse să-i restituie hainele: ‘Sunt urme de Noviciok!’

Totuşi, principalul oficial iranian din domeniul nuclear, Ali Akbar Salehi, a declarat la reuniune că există “aspecte pozitive reale în acest mediu politic sumbru”.

Salehi a menţionat respingerea de către Consiliul de Securitate al ONU a moţiunii SUA de reinstituire a sancţiunilor împotriva ţării sale şi recenta rezoluţie a Iranului privind un dezacord cu AIEA asupra unei inspecţii la siturile sale nucleare

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.