StiripesurseDiasporaVaticanul îşi reafirmă opoziţia fermă faţă de eutanasie şi sinucidere asistată

Vaticanul îşi reafirmă opoziţia fermă faţă de eutanasie şi sinucidere asistată

Publicat:

Vaticanul şi-a reafirmat marţi opoziţia faţă de eutanasie, numind-o un “act de omucidere” care nu poate fi niciodată justificat sau tolerat, relatează Reuters,potrivit agerpres.

Un nou document, emis pe măsură ce un număr tot mai mare de ţări iau în considerare legalizarea eutanasiei sau a sinuciderii asistate, afirmă că legislatorii şi politicienii care susţin astfel de legi sunt “complici”.

Citește și : Trump i-a sunat pe deputaţii scandinavi care l-au propus la Premiul Nobel pentru Pace

Totodată, Vaticanul afirmă că pacienţilor care au ales să moară prin eutanasie sau sinucidere asistată ar trebui să le fie refuzate ultimele sacramente, notează dpa.

Într-o secţiune adresată catolicilor care lucrează în sectorul sanitar, documentul afirmă că o cooperare a acestora “trebuie exclusă” pentru că “noi trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai degrabă decât de oameni”.


Documentul de 20 de pagini, intitulat “Bunul samaritean” şi redactat de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, încorporează declaraţiile anterioare ale Bisericii Romano-Catolice privind sfârşitul vieţii, însă foloseşte un limbaj mai dur.

“Prin urmare, eutanasia este un act intrinsec malefic în orice situaţie sau circumstanţă”, se arată în document. “Eutanasia este un act de omucidere pe care nici un sfârşit nu îl poate justifica şi care nu tolerează nicio formă de complicitate sau colaborare activă sau pasivă”, se arată în document.

O parte a documentului se referă la legislatori, afirmând că dacă aceştia aprobă legi privind eutanasia şi sinuciderea asistată, ei devin “complici la un păcat grav pe care alţii îl vor comite”.

Eutanasia implică un medic care joacă un rol activ în sfârşitul vieţii unui pacient, în timp ce în sinuciderea asistată, medicul oferă o substanţă letală pe care pacientul şi-o va administra singur.

Vezi și : Un guru celebru în Rusia a fost ARESTAT de forțele speciale – VIDEO

Ambele proceduri sunt legale în circa 10 ţări şi în câteva state americane.

În februarie, legislatorii portughezi au aprobat proiecte de lege care dezincriminează eutanasia şi sinuciderea asistată. Ele nu au devenit încă lege. Noua Zeelandă urmează să organizeze un referendum asupra acestei chestiuni în luna octombrie.

Documentul numeşte legalizarea eutanasiei sau a sinuciderii asistate “un semn al degradării sistemelor juridice”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.