StiripesurseDiasporaUn Brexit fără acord ar costa Regatul Unit de trei ori...

Un Brexit fără acord ar costa Regatul Unit de trei ori mai mult decât coronacriza

Publicat:

Un Brexit fără un acord comercial ar putea fi de trei ori mai scump pe termen lung decât pandemia de coronavirus pentru economia britanică, avertizează marţi un studiu realizat de centrul de cercetare “The UK in a Changing Europe”, citat miercuri de France Presse, potrivit agerpres.

Studiul previne că impactul COVID-19 probabil va tempera sau se va trece la al doilea plan, cel al unui “no deal” la sfârşitul perioadei de tranziţie care se termină la sfârşitul lunii ianuarie.

Citește și: Ziua Independenţei a fost marcată în Bulgaria de protestele anticorupție

Dar pe termen scurt, un Brexit fără acord comercial este “o veste proastă” pentru redresarea economică şi pe termen lung, va fi “mai important” decât criza sanitară.

Centrul de cercetare, care a lucrat cu London School of Economics, estimează că din cauza Brexitului, creşterea va fi mai slabă pe o perioadă lungă de timp decât ar fi fost fără ieşirea din UE.


El evaluează la 5,7% impactul asupra produsului intern brut (PIB) pe parcursul a cincisprezece ani în raport cu nivelul actual.

Citește și: Macron și Erdogan au discutat la telefon despre situația din Mediterana de Est

Aceste proiecţii sunt făcute chiar dacă este încă dificil de prevăzut care vor fi repercusiunile crizei sanitare şi efectele sale pe termen lung, în momentul în care un al doilea val apare în Europa riscând să penalizeze mai mult economia.

Prim-ministrul Boris Johnson a stabilit până la 15 octombrie termenul pentru un acord cu Bruxellesul în legătură cu relaţia post-Brexit, altfel va opta pentru un “no deal”. El crede că ţara va putea prospera chiar şi în cazul unui divorţ brutal de UE, în special prin negocierea unor acorduri comerciale în lume.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.