StiripesurseDiasporaReferendum în Elveția asupra unei propuneri de încetare a liberei circulaţii...

Referendum în Elveția asupra unei propuneri de încetare a liberei circulaţii cu UE

Publicat:

Alegătorii elveţieni se pronunţă duminică, prin referendum, asupra unei propuneri a extremei drepte de încetare a liberei circulaţii a lucrătorilor între Elveţia şi statele membre ale Uniunii Europene, transmit AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Conform propunerii prezentate de Partidul Popular Elveţian (SVP), în baza acordului cu Uniunea Europeană aflat în vigoare în fiecare an în Elveţia se mută, în medie, 75.000 de cetăţeni UE, ceea ce duce la suprapopulare şi la creşterea preţurilor locuinţelor.

Citește și : OMS admite că 2 milioane de oameni pot muri de COVID-19

Totuşi, conform sondajelor de opinie este de aşteptat ca propunerea să fie respinsă. Aproximativ două treimi dintre alegătorii elveţieni sunt de părere că abrogarea acordului cu UE privind libera circulaţie ar agrava penuria de lucrători calificaţi şi ar periclita bunăstarea ţării, potrivit unui studiu realizat recent de institutul Gfs.Bern.

Respingerea propunerii SVP ar putea încuraja tratativele dintre UE şi Elveţia cu privire la un acord-cadru pentru reglementarea mai multor probleme bilaterale dificile.


Citește și : Trump a anunţat nominalizarea judecătoarei Amy Coney Barrett la Curtea Supremă

Tot în referendumul de duminică elveţienii vor trebui să se pronunţe asupra introducerii unui concediu de paternitate de două săptămâni, achiziţionării de avioane de vânătoare de către armată şi relaxării restricţiilor privind vânarea lupilor.

Secţiile de votare se vor închide la ora locală 12:00 (10:00 GMT). O mare parte dintre cei 5,3 milioane de elveţieni cu drept de vot au votat deja prin corespondenţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.