StiripesurseDiasporaProtest tăcut pentru eliberarea lui Julian Assange

Protest tăcut pentru eliberarea lui Julian Assange

Publicat:

Artistul şi disidentul chinez Ai Weiwei a protestat luni, în tăcere, cerând eliberarea fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, în faţa tribunalului Old Bailey din Londra, unde este analizată cererea de extrădare a acestuia în Statele Unite, informează AFP, potrivit agerpres.

Ai Weiwei a stat în picioare tăcut, cu mâna peste gură, afişând un tricou roz conţinând un mesaj de protest, deasupra textului ”Free Assange” (”Eliberaţi-l pe Assange”).

Citește și: India SARE de 6 milioane de cazuri de coronavirus

”Lăsaţi-l să fie o persoană liberă”, a declarat artistul chinez în faţa reporterilor, susţinând că fondatorul WikiLeaks, în vârstă de 49 de ani, pe care l-a vizitat de mai multe ori, ”a reprezentat valoarea fundamentală a lucrurilor pentru care luptăm: libertatea presei”.

Autorităţile din Statele Unite cer extrădarea lui Julian Assange pentru a fi judecat de justiţia americană, cu precădere pentru spionaj. El riscă 175 de ani de închisoare pentru publicarea, începând din 2010, a peste 700.000 de documente clasificate privind activităţile militare şi diplomatice ale Statelor Unite, în special în Irak şi Afganistan.


Ai Weiwei, care a petrecut la rândul lui 81 de zile în detenţie în 2011, după critici formulate la adresa regimului chinez, a explicat că a ales această formă de protest din dorinţa de a nu se repeta. ”Toate cuvintele pe care aş vrea să le rostesc s-au spus deja”, a precizat el.

”Avem nevoie de multe proteste, sub diferite forme”, a adăugat disidentul chinez. ”Ca artist, dacă nu-mi pot folosi arta – care este foarte limitată -, atunci prefer să rămân tăcut”, a spus el.

Julian Assange a fost arestat în aprilie 2019 după ce a trăit şapte ani în spatele zidurilor reprezentanţei diplomatice ecuadoriene din Londra, unde s-a refugiat după ce a fost găsit vinovat pentru încălcarea condiţiilor eliberării sale pe cauţiune, temându-se de extrădarea în Statele Unite, care îl acuză că a pus în pericol surse ale serviciilor de informaţii.

Justiţiei britanice îi revine competenţa de a stabili dacă cererea americană de extrădare care i-a fost înaintată îndeplineşte un anumit număr de criterii legale şi, mai ales, dacă aceasta nu este disproporţionată sau incompatibilă cu drepturile omului.

Judecătoarea Vanessa Baraister a anunţat recent că hotărârea va fi ”probabil formulată după alegerile (prezidenţiale) din Statele Unite”, care vor avea loc pe 3 noiembrie.

Citește și: Donald Trump a plătit doar 750 de dolari impozite federale în anul alegerii sale. Reacția președintelui american vine imediat: ‘Fake news’!

Acuzat mai întâi de piraterie informatică, Julian Assange a fost inculpat în mai anul trecut pentru alte 17 capete de acuzare de justiţia americană, pe baza legislaţiei antispionaj. Susţinătorii lui afirmă că aceste inculpări constituie un pericol grav pentru libertatea presei. Statele Unite îl acuză în special pentru că a pus în pericol unele dintre sursele lor prin faptul că în 2010 a publicat, pe WikiLeaks, 250.000 de telegrame diplomatice şi 500.000 de documente confidenţiale despre activităţile armatei americane în Irak şi Afganistan.

Julian Assange se află în închisoarea Belmarsh după mult mediatizata lui arestare în aprilie anul trecut din Ambasada Ecuadorului la Londra. El se refugiase acolo în 2012, când se temea că va fi extrădat spre Statele Unite sau Suedia, unde era acuzat de viol. Julian Assange a respins mereu aceste acuzaţii, iar urmărirea penală în acest caz a fost abandonată în urmă cu trei ani, după mai multe răsturnări de situaţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.