StiripesurseȘtirile zileiDemocrații lui Nancy Pelosi pun la îndoială capacitatea lui Trump de...

Democrații lui Nancy Pelosi pun la îndoială capacitatea lui Trump de a conduce SUA

Publicat:

Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a anunţat joi că va prezenta vineri o lege pentru crearea unei comisii cu scopul de a ancheta capacităţile lui Donald Trump de a conduce ţara, liderul de la Casa Albă fiind în recuperare după îmbolnăvirea cu COVID-19, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Această lege va crea comisia asupra capacităţii prezidenţiale de exercitare a puterii şi a sarcinilor legate de funcţia sa”, a anunţat biroul său într-un comunicat.

Citește și: Putin îi cheamă la ordine pe miniștrii de externe din Armenia și Azerbaidjan

Comisia intră sub prevederile celui de-al 25-lea amendament al Constituţiei SUA, care stipulează că preşedintele cedează gestionarea puterii către vicepreşedinte dacă nu mai este în situaţia de a guverna, se menţionează în comunicat.

Rezultatul acestei iniţiative rămâne incert, pentru că Donald Trump beneficiază de un sprijin larg printre republicani, în special în Senat, unde ei au majoritatea.


Vicepreşedintele Mike Pence a apărat de altfel cu fermitate gestionarea puterii de către Donald Trump, în cadrul singurei dezbateri dintre candidaţii la postul de vicepreşedinte, care a avut loc miercuri seară.

Al 25-lea amendament, adoptat în 1967 după asasinarea preşedintelui John F. Kennedy, precizează modalităţile de transfer al puterii executive în caz de demisie, de deces, de destituire sau de incapacitate temporară a liderului de la Casa Albă.

Conform articolului 4 din amendament, încă niciodată utilizat, dacă vicepreşedintele – susţinut de o majoritate a membrilor cabinetului sau “de un organism pe care Congresul îl poate desemna prin lege” – îi informează pe şefii Camerei şi Senatului că preşedintele este în incapacitate de a-şi exercita funcţia, el îşi poate asuma imediat această poziţie ca preşedinte interimar.

Acest “organism” este în cazul de faţă comisia dorită de democraţi.

“Consider că cetăţenii trebuie să cunoască starea de sănătate a preşedintelui”, a declarat anterior Nancy Pelosi, care vineri va prezenta legea într-o conferinţă de presă împreună cu autorul acesteia, Jamie Raskin, membru al Camerei Reprezentanţilor.

“E o întrebare la care el refuză să răspundă: Când, înainte de a contracta virusul şi de a recunoaşte public, a fost ultimul său test negativ” pentru COVID-19, a precizat ea.

Această întrebare “foarte importantă” ar permite “judecarea iniţiativelor luate ulterior” de Casa Albă, a detaliat ea.

Citește și: 13 americani sunt acuzați că au vrut să o răpească pe guvernatoarea din Michigan

În vârstă de 74 de ani, Donald Trump a reacţionat la declaraţii prin atacarea lui Nancy Pelosi, 78 de ani, inamicul său din Congres.

“Nancy Nebuna este cea care ar trebui trecută sub observaţie. Nu e numită degeaba Nebuna!”, a scris el pe Twitter, folosind porecla pe care el i-a dat-o.

Donald Trump şi-a încheiat tratamentul pentru COVID-19 şi şi-ar putea relua angajamentele publice începând de sâmbătă, conform informaţiilor furnizate într-o notă de medicul de la Casa Albă Sean Conley.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Turcia urmărește să devină șeful în Marea Neagră

NATO a fost mult timp sperietoarea invocată de Rusia pentru a-și justifica agresiunea împotriva Ucrainei. În mod paradoxal, invadarea pe scară largă de către...

UE aprobă noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care sunt mult diluate după negocierile lungi și dificile

Statele UE au ajuns la un acord asupra unui pachet de sancțiuni împotriva Rusiei semnificativ slăbit, punând capăt unor negocieri îndelungate în care mai...

România pierde peste un milion de hectare de culturi, din cauza secetei extreme. Criza climatică usucă tot mai rapid solurile din Europa

România se numără printre țările cele mai afectate de seceta extremă care lovește Europa în această vară, fermierii români pierzând peste un milion de...

Cine ar putea fi următorul secretar general al ONU. 6 candidați

Pentru prima dată într-un deceniu, Organizația Națiunilor Unite va alege în curând un nou secretar general. DW a analizat cei șase candidați, valorile pe care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.