StiripesurseDiasporaBoris Johnson: Moscova şi Londra 'trebuie să meargă înainte', în pofida...

Boris Johnson: Moscova şi Londra ‘trebuie să meargă înainte’, în pofida dificultăţilor

Publicat:

Ministrul britanic de externe, Boris Johnson, aflat vineri în vizită în Rusia, a declarat că Moscova şi Londra ”trebuie să meargă înainte”, în pofida ”dificultăţilor” cauzate de tensiuni de-a lungul anilor, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Trebuie să găsim un mijloc de a merge înainte”, a declarat – prezentându-se drept ”rusofil” – ministrul britanic, într-o conferinţă de presă comună la Moscova cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

Citeşte şi: Ungaria va bloca orice acţiune punitivă a UE împotriva Poloniei

”Suntem gata să dezvoltăm un dialog referitor la o serie largă de chestiuni, pe baza unui principiu de egalitate”, a afirmat la rândul său Lavrov.

Potrivit AFP, aceasta este prima vizită a unui ministru britanic la Moscova în ultimii peste cinci ani, un indiciu al stării catastrofale a relaţiilor dintre cele după capitale, ca urmare a decesului fostului agent rus Alexandr Litvinenko în 2006 la Londra şi, mai recent, a conflictului sirian şi a crizei ucrainene.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.